Doi mari violoncelisti romani: MARIN CAZACU si RAZVAN SUMA canta VIVALDI si HÄNDEL la SALA RADIO

Publicat in 18/12/2019

Doi dintre cei mai mari violonceliști români: MARIN CAZACU și RĂZVAN SUMA, a căror întâlnire profesională a dat naștere unei frumoase relații de mentor-discipol, se vor regăsi pe scena Sălii Radio miercuri, 18 decembrie  (19.00), într-un concert prezentat de ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului FERENC GABOR. Absolvent al studiilor de dirijat la Academia de muzică Hanns Eisler din Berlin, Ferenc Gábor a diirjat pe scene din toată lumea, la pupitrul unor orchestre mari, ansambluri de operă, dar și formații mai mici.

Cei doi vor interpreta pe scena Sălii Radio două partituri superbe ale barocului muzical: Concertele pentru două violoncele și orchestră semnate de HÄNDEL și VIVALDI (celebrul creator al Anotimpurilor). Seara va debuta cu Trei piese pentru orchestră de coarde, lucrare ce aparține unuia dintre marii muzicieni români ai secolului XX: compozitorul și dirijorul CONSTANTIN SILVESTRI, de la a cărui dispariție s-au împlinit 50 de ani. Un talent muzical dovedit din primii ani ai vieții, la 17 ani acesta debuta ca dirijor chiar la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și un moment istoric al carierei sale este dirijarea primei montări a capodoperei enesciene Oedipe în România, în 1958.

Evenimentul de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 1, creație a lui BEETHOVEN, un preambul la suita de evenimente speciale pe care Orchestrele și Corurile Radio România le vor oferi spectatorilor în 2020, moment aniversar marcat internațional la împlinirea a 250 de ani de la nașterea marelui creator.

Născut in România, FERENC GÁBOR a studiat viola la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca și și-a continuat apoi studiile la Tel-Aviv. Între 1986 și 1994, a fost membru al Israel Philharmonic Orchestra, fiind de atunci prim violist la Konzerthausorchester Berlin. Printre ansamblurile pe care le-a dirijat se numără: Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Națională Costa-Rica, Kammerphilharmonie Potsdam, Orchestrele Filarmonicilor din Cluj, Tg. Mureș și Oradea, Orchestra Simfonică din Istanbul, Orchestra Presidențială din Ankara. În anul 2007 a înființat formația Solistenensemble Ligatura Berlin, a cărei activitate este centrată în special pe premierele de lucrări aparținând compozitorilor tineri. Multiplele premiere absolute ale unor opere și lucrări orchestrale aparținând secolelor XX și XXI l-au impus pe Ferenc Gábor ca un excepțional interpret și cunoscător al muzicii contemporane.

Unul dintre cei mai apreciați violonceliști români, MARIN CAZACU cântă pe un instrument de colecție: un violoncel Lorenzo Ventapane (1820). Marin Cazacu este laureat al concursurilor internaţionale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna şi Belgrad. Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii George Enescu şi desfăşoară o activitate intensă atât în România, cât şi în toată Europa, Asia şi cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori. Numele său a figurat adesea pe afişele unor festivaluri importante, precum cele de la Berlin, Bratislava, Bucureşti, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Singapore, Tokio, Valencia, Veneţia.

Începând cu 1992, Marin Cazacu este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, studenţii săi afirmându-se cu succes pe scene din ţară şi din străinătate. În 1998 a fondat cvartetul Cellissimo – împreună cu Alexandra Guţu, Răzvan Suma şi Olga Mănescu și cu studenţii săi susţine recitaluri de 8 până la 20 violoncele în formaţia Violoncellissimo.

În 1999, Marin Cazacu a înfiinţat Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, care se desfăşoară în fiecare vară la Sinaia, în preajma aniversării zilei de naştere a marelui muzician (19 august 1881). Pentru organizarea acestui festival şi înfiinţarea primei orchestre naţionale de tineret (Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal), a fost răsplătit în anul 2008 de către revistele VIP şi Actualitatea Muzicală cu Premiul pentru Proiectul anului, și în anul 2012 a primit Premiul Radio România Cultural.

Cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume, violoncelistul RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi muzicieni români. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.

Solist al Orchestrelor și Coru­rilor Radio România, Răzvan Suma este cunoscut publicului din întreaga țară grație turneelor sale naționale, prezentate începând cu anul 2012: Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, Vă place TANGO?, Vă place CELLO? ș.a. La acestea se adauga turneele Seară Spaniolă și Seară Britanică și turneele grupului ArgEnTango: Piazzolla – O poveste autentică și Tango LA CETATE. Pe lângă prezenţa sa con­stantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în 2013, când una dintre piesele al­bumului Acustic a fost înregistrată ală­turi de Răzvan Suma.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
12
13
14
15
19
20
21
22
23
24
26
28
29
30
1
2
3
Beethoven – Simfonia a IX-a – ONR, Sascha Goetzel  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)
11/10/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 11 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SASCHA GOETZEL L. van Beethoven: Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 Soliști: LUIZA [...]
David Grimal – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
16/10/2024    
7:00 pm - 9:30 pm
Miercuri, 16 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor și Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în re minor, BWV 1052 [...]
Alice Francis- Simona Strungaru – Big Bandul Radio
17/10/2024    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 17 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of…Electro Swing Solistă: ALICE FRANCIS (Germania)  
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
18/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR) Vineri, 18 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: RUMON [...]
Răzvan Suma- John Axelrod – Orchestra Națională Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)     
25/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: JOHN AXELROD Solist: RĂZVAN SUMA – violoncel Fr. Liszt: Poemul simfonic nr. 3 –  Preludiile M. Bruch: Kol Nidrei pentru violoncel și [...]
Concert aniversar CORNEL BORZA – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
27/10/2024    
5:00 am - 8:00 am
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 17.00 Concert aniversar CORNEL BORZA ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ  
Reaching For The Moon– Big Bandul Radio
31/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU New Vegas Show Solişti: PETRU CĂLINESCU– voce MAXIMILIAN  MUNTEAN – voce
Maria Bîldea- Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
01/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Vineri, 1 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA Dirijor: CRISTIAN MANDEAL Soliști: MARIA BÎLDEA – harpă J. Brahms: Uvertura academică festivă, op. 80 P. [...]
Events on 17/10/2024
Events on 27/10/2024
Events on 31/10/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }