Dirijorul TIBERIU SOARE și violoncelistul RĂZVAN SUMA vor fi aplaudați pe scena Sălii Radio

Publicat in 27 octombrie 2021

Miercuri, 3 noiembrie 2021 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO și doi dintre cei mai activi muzicieni români, cu numeroase concerte prezentate atât în țară, cât și în străinătate – dirijorul TIBERIU SOARE și violoncelistul RĂZVAN SUMA – vă propun la Sala Radio o seară dedicată în special clasicismului muzical austriac. Veți asculta două creații ale celor doi mari exponenți ai muzicii în Viena imperială de secol XVIII: HAYDN: Concertul nr. 1 pentru violoncel si orchestră și MOZART: Simfonia nr. 29.

Programul concertului de la Sala Radio se va deschide cu o lucrare românească: Suita din Codex Caioni pentru orchestră de coarde, semnată de DAN VOICULESCU (1940-2009). Formarea, dar și cariera compozitorului sunt strâns legate de instituția pe care a absolvit-o și la care a format, la rândul său,  generații de elevi, în calitate de profesor: Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Dan Voiculescu a urmat cursuri și stagii de perfecționare la Veneția, Köln și Darmstadt și a creat muzică de teatru, partituri vocal-simfonice, muzică de cameră și un mare număr de creații corale.

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, TIBERIU SOARE îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale.

A ocupat si poziția de director artistic al Operei Naționale București și este invitat constant să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor din România. În străinătate, activitatea sa a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, cum ar fi: London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Suedia), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Cehia), Orchestra Radio Praga, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia) ș.a.

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul RĂZVAN SUMA dezvoltă o bogată carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Cu o carieră concretizată în cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. Ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, artistul a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie  Sonoro Records.

Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care  le-a prezentat din anul 2006. De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” – 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie și accesul publicului în sala de concert (30% din capacitatea maximă) va fi permis pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală, care se realizează doar prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, disponibil la adresa https://certificat-covid.gov.ro/, a cărui verificare este responsabilitatea personalului Radio România, prin aplicația mobilă de verificare „Check DCC”. Pentru detalii legate de acces, puteți consulta site-ul oficial https://www.orchestreradio.ro/.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. De asemenea, se pot achiziționa DOAR în ziua concertului (între orele 14.00 și 19.00) și de la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
11
13
14
16
18
20
21
22
25
26
27
28
30
1
2
The Magic of Wayne Shorter
09/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 9 octombrie 2025, ora 19.00 Deschiderea Stagiunii de Jazz BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Seară Ravel- Deschiderea stagiunii- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
10/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Deschiderea stagiunii Seară Ravel -150 de ani de la nașterea compozitorului ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Eva Garet – pian M. Ravel: Daphnis și Chloe – Suita nr. 2 [...]
Concert aniversar – Corul Symbol – 35 ani
12/10/2025    
6:00 pm
  Corul de Copii şi Tineret Symbol – Jean Lupu al Patriarhiei Române Dirijor: Luminiţa Guţanu Invitați speciali: Jean Lupu Ana Ceborari -  soprană Cristina [...]
Anotimpurile de Vivaldi – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO- Guido Sant’Anna
15/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 15 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Deschiderea stagiunii Dirijor: Barbara Dragan Solist: Guido Sant’Anna – vioară A.Vivaldi: Anotimpurile pentru vioară şi orchestră, op. 8 F. Mendelssohn: Simfonia [...]
Alexandru Tomescu- Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
17/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 17 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Alexandru Tomescu – vioară M. Musorgski: O noapte pe muntele pleșuv M. Bruch: Concertul nr. 1 în [...]
Concert aniversar POLINA GHEORGHE – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
19/10/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 19 octombrie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAS Concert aniversar POLINA GHEORGHE 
Birth Of The Cool - A Tribute to Miles Davis
23/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 23 octombrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
John Axelrod – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Beethoven, Berlioz
24/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 24 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: John Axelrod L. van Beethoven: Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 – Pastorala H. Berlioz: Simfonia fantastică, op. [...]
Răzvan Suma- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
29/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 29 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Junping Qian Solist: Răzvan Suma – violoncel R. Schumann: Cinci piese în caracter popular pentru violoncel și [...]
CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA- ONR
31/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 31 octombrie 2025, ora 19.00 CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu Soliști: Adrian Duminică – clarinet             [...]
Events on 09/10/2025
The Magic of Wayne Shorter
9 oct. 25
București
Events on 12/10/2025
Events on 17/10/2025
Events on 23/10/2025
Events on 24/10/2025
Events on 29/10/2025
Events on 31/10/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }