Dirijorul TIBERIU SOARE revine pe scena Salii Radio, intr-un eveniment MOZART/BEETHOVEN !

Publicat in 06/03/2019

După o absență de câțiva ani, cunoscutul dirijor român TIBERIU SOARE revine pe scena Sălii Radio, într-un frumos concert MOZART/BEETHOVEN, prezentat miercuri, 6 martie (19.00), de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO!

Oaspete special al serii este și un apreciat muzician german:  THORSTEN JOHANNS, primul clarinetist german invitat să interpreteze, de mai multe ori, împreună cu New York Philharmonic Orchestra, în ipostaza de clarinetist principal. În parcursul său sunt cuprinse și apariții alături de prestigioase orchestre din Germania, ca Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Munchen sau orchestrele radiodifuziunilor din țara sa natală. Profesor de clarinet la Conservatorul  ”Franz Liszt” din Weimar, Thorsten Johanns este membru al ansamblului Raro, alături de care a susțimut concerte în Europa, SUA și Japonia.

Seara de la Sala Radio va debuta cu două creații semnate de celebrul Amadeus: Uvertura operei Don Giovanni – creație mozartiană inspirată din aventurile legendarului personaj seducător și aventurier Don Juan – și Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major. A doua parte a concertului va prilejui întâlnirea publicului cu Simfonia nr. 4, creație a lui Beethoven.

Dirijor al Operei Naționale București, TIBERIU SOARE, îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate.

Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.

Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles); 2014 – în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

Clarinetistul german THORSTEN JOHANNS a studiat la Hochschule für Musik din Köln și a colaborat în calitate de prim clarinetist cu orchestre de renume ca Filarmonica din New York, Super World Orchestra din Tokyo, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din München, Orchestra Germană Radio din Berlin, Ansamblul Modern din Frankfurt.

A concertat ca solist alături de Orchestra de Stat din Brandengurg (dirijor Howard Griffiths), Bayerische Kammerphilharmonie Augsburg, Orchestra Simfonică WDR. A realizat de asemenea şi înregistrări și a fost distins cu Premiul ECHO Classic pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră a anului 2008.

În 2017, a cântat în premieră concertul pentru clarinet „Passages”, compus chiar pentru el de către Philippe Manoury. De asemenea, Thorsten Johanns  a cântat la Stift Festival (Olanda, 2018) în premieră o lucrare dedicată lui, scrisă de Dimitri Terzakis, denumită „Flüchtige Gedanken”.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.