Dirijorul Olivier Robe, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio

Publicat in 24/01/2018

Dirijorul francez Olivier Robe revine la Sala Radio, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 24 ianuarie, ora 19.00, într-un concert care va avea ca protagoniști doi pianiști cu o remarcabilă prezență pe scena muzicală internațională: Cristian Niculescu și Zsuzsa Bálint. Prima lucrare pe afișul serii va fi Două Intermezzi, op. 12, de George Enescu, urmată de două concerte de J. S. Bach: Concertul nr. 1 în do minor pentru două piane şi orchestră, și Concertul nr. 3 în do minor pentru două piane şi orchestră. Programul se va încheia cu Simfonia nr. 5 în si bemol major, de Fr. Schubert.

Cristian Niculescu și Zsuzsa Bálint formează împreună un duo pianistic din anul 2012 și au concertat în special în Germania, unde au fost invitați la festivaluri internaționale, ca soliști ai unor ansambluri camerale, precum Kammerensemble der Berliner Symphoniker, sau alături de Orchestra de Cameră Berliner Camerata, de la Philharmonie Berlin.

Apreciat de celebrul profesor Jorma Panula pentru abilitățile, talentul și flerul său artistic, Olivier Robe a colaborat cu orchestre de primă mărime din Europa. De mai mulţi ani, Olivier Robe lucrează, alături de Philippe Herreweghe, cu instrumente de epocă, realizând programe din repertoriul clasic şi romantic, înregistrate pentru Harmonia Mundi cu Orchestra Champs-Elysées din Franța.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

Olivier Robe

Dirijorul francez Olivier Robe este invitat cu regularitate în România, să dirijeze orchestra simfonică Moldova din Iași, orchestra Mihail Jora din Bacău și Orchestra de Cameră Radio din București. Recent a dirijat cu mult succes Bangkok Symphony Orchestra, Royal Flemish Philharmonic Orchestra și Thüringen Philharmonie Gotha, fiind invitat să dirijeze aceste orchestre și în stagiunea viitoare.

Format de legendarul profesor de orchestrǎ Jorma Panula de la Academia de Muzicǎ Jan Sibelius din Helsinki, Olivier Robe a avut prilejul sǎ dirijeze numeroase orchestre europene, precum Collegium Musicum din Siegen, Orchestra Simfonicǎ din Vaasa, Orchestra de Camerǎ din Amsterdam, Orchestra Simfonicǎ din Kuopio, Orchestra Simfonicǎ din Moscova, Orchestra Simfonicǎ din Trondheim, Pori Sinfonietta, Das Philharmonische Kammerorchester  Berlin,Trondheim  Symphony Orchestra și  Wroclaw Chamber Orchestra Leopoldinum.

Olivier Robe s-a nǎscut la Caen, în Franța. A urmat studiile muzicale la Conservatorul Superior din Paris, desǎvârşindu-le în Germania și în Finlanda. Din anul 2000, Olivier Robe este violoncel solo II, la Royal Flemish Philharmonic Orchestra.

Orizontul sǎu muzical se întinde de la muzica barocǎ la cea contemporanǎ, dirijorul având ocazia sǎ lucreze cu compozitori precum G. Ligeti, L. Berio, H. Dutilleux, K. Stockhausen, M. Kagel, Y. Xenakis și O. Neuwirth. De mai mulţi ani, Olivier Robe lucreazǎ alǎturi de Philippe Herreweghe, la interpretarea repertoriului clasic şi romantic pe instrumente de epocǎ, fiind asistentul lui Philippe Herreweghe cu ocazia mai multor înregistrǎri pentru Harmonia Mundi, cu Orchestra Champs-Elysées.

Cristian Niculescu

Cristian Niculescu s-a născut la Bucureşti, unde a studiat pianul cu Cristina Georgescu şi Sandu Sandrin. Apoi şi-a urmat studiile la Hochschule der Künste la Berlin cu Hans Leygraf şi a urmat repetate cursuri de măiestrie cu Dimitri Bashkirov la Salzburg şi la Madrid.

În urma debutului cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, sub bagheta maestrului Josif Conta, în 1987, şi a recitalului de debut de la Ateneul Român, în 1988, a concertat în repetate rânduri cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, precum şi cu alte orchestre din România.

Cristian Niculescu este invitat să colaboreze ca solist sau în cadrul stagiunilor de muzică de cameră ale unor orchestre de renume, ca Berliner Philharmoniker, Berliner Symphoniker, Konzerthausorchester Berlin, Norddeutscher-Rundfunk Hamburg, Brandenburgische Philharmonie Potsdam Berlin în Germania, Cleveland Chamber Symphony în Statele Unite, precum şi la festivaluri internaţionale de mare prestigiu, precum Festivalul Internațional George Enescu de la Bucureşti, Berliner Festspiele sau  Classic Openair am Gendarmenmarkt,  Musikfest Hamburg, Enescu Tage Berlin.

A colaborat cu dirijori de renume, printre care Gerd Albrecht, Horia Andreescu, Emil Simon, Lior Shambadal, Diego Masson sau Corneliu Dumbrăveanu şi este fondatorul formaţiilor camerale Dinu Lipatti Trio Berlin şi Ensemble Contempo Paris. Printre colaboratorii săi pe scenele de concert se numără Mihaela Martin, Florin Paul, Frans Helmerson, Jeremy Menuhin, Avi Avital, Ruxandra Donose etc.

Cristian Niculescu a efectuat înregistrări radio şi pentru compact disc în România, Germania şi Danemarca, atât cu lucrări pentru pian solo cât şi ca solist al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti. Înregistrările sale sunt difuzate de către BBC London, NdR Hamburg, Deutschland Radio Berlin, Radioul Danez Copenhaga.

Cristian Niculescu este iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Kammermusiktage Ahrenshoop în Germania.

Zsuzsa Bálint

Zsuzsa Bálint s-a născut la Târgu-Mureş într-o familie de muzicieni şi a debutat  la vârsta de 11 ani cu  Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Târgu-Mureş. A studiat în clasa de solistică de  la Folkwang Hochschule în Essen cu Prof. Boris Bloch şi a obţinut diploma de pianist concertist la Universität der Künste în Berlin, la clasa Prof. Georg Sava.

Are o activitate concertistică bogată atât în Europa (Berlin, München, Köln, Hamburg, Stuttgart, Brüssel, Lissabon, Milano, Turin, Wien, Budapest, St.Petersburg), cât şi în Statele Unite (New York, Washington, Chicago).

Pe lângă activitatea concertistică, predă la Universität der Künste Berlin şi a ţinut cursuri de măiestrie la University of Nebraska în SUA. Începând din anul 2005 este invitată anual  la renumita Academie de Muzică Carl Flesch în Baden-Baden. De curând a evoluat ca solistă cu Philarmonie Baden-Baden. A fondat la Berlin formaţia de trei piane Xinowa Sej, care concertează în Germania şi în alte ţări din Europa. În repertoriul formaţiei se află atât lucrări pentru trei piane sau şase mâini, cât şi aranjamente speciale ale unor compozitori contemporani renumiţi. Unul dintre cele mai recente proiecte cu care efctuează turnee de mare succes este un program de tangouri în aranjamente proprii pentru pian solo.

Zsuzsa Bálint a efectuat înregistrări radio în Germania, atât cu lucrări pentru pian solo, cât şi ca solistă cu orchestra, printre altele cu Orchestra Bamberger Symphonikern sub bagheta dirijorului Karl-Heinz Steffens pentru Bayerischen Rundfunk München. Concertele şi înregistrările ei sunt transmise la Deutschlandradio Berlin, Bayerischer Rundfunk şi Südwestrundfunk Stuttgart.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
1
2
6
7
8
9
11
13
15
16
20
21
22
23
25
28
29
30
1
2
3
4
5
Alexandra Silocea – Delyana Lazarova – OCR
03/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare: Delyana Lazarova Solistă: Alexandra Silocea – pian W. A. Mozart: Uvertura operei Nunta lui Figaro R. Schumann: Concertul în la [...]
04 apr.
04/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of Funk Solist: Berti Barbera
05 apr.
05/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu C. Silvestri: Trei piese pentru orchestră de coarde, op. 4 nr. 2 C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în si [...]
Concert pentru toate generațiile – Ch. Warren-Green – OCR
10/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN-GREEN S. Prokofiev: Petrică şi lupul op. 67 Narator: TBC Gabriel Prokofiev: Concerto no. 1  for turntables and chamber orchestra [...]
S.Mircea-A.Tomescu-S.Cazacu – ONR – Fr. Lecce-Chong
12/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Soliști: Sînziana Mircea – pian  Alexandru Tomescu – vioară Ștefan Cazacu – violoncel Cl. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui [...]
14 apr.
14/04/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş In memoriam Paraschiv Oprea  
Andreas Ottensamer – OCR
17/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Andreas Ottensamer A. Honegger: Poemul simfonic Pastorale d’été, H31 P.I.Ceaikovski : Serenada pentru coarde in do major, op. 48 Fr. Schubert: Simfonia [...]
Emiliano Sampaio – Big Bandul Radio- S. Strungaru
18/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Solist: Emiliano Sampaio – chitară
Integrala Brahms III – A. Volodin – D. Raiskin – ONR
19/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – III Dirijor: Daniel Raiskin Solist: Alexei Volodin – pian J. Brahms: Concertul nr. 1 în re [...]
Oxana Corjos – Cristian Niculescu – C. Mandeal – OCR
24/04/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CRISTIAN MANDEAL F. Poulenc: Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră Soliști: Oxana Corjos – pian Cristian Niculescu [...]
Daniel Ciobanu – Prokofiev – Beethoven – ONR
26/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mirian Khukhunaishvili Solist: Daniel Ciobanu – pian S. Prokofiev: Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră, op. 26 [...]
27 apr.
27/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Răzvan Rădos Tribal  
Events on 03/04/2024
Events on 04/04/2024
Events on 05/04/2024
05 apr.
5 apr. 24
București
Events on 10/04/2024
Events on 12/04/2024
Events on 14/04/2024
Events on 17/04/2024
Andreas Ottensamer – OCR
17 apr. 24
București
Events on 18/04/2024
Events on 19/04/2024
Events on 24/04/2024
Events on 26/04/2024
Events on 27/04/2024
27 apr.
27 apr. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }