Dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și pianista Sînziana Mircea, în primul concert cu public la Sala Radio!

Publicat in 31/05/2021

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (19.00).

Dirijorul libanez LUBNAN BAALBAKI, care și-a urmat o parte dintre studiile muzicale în România și care are o inedită poveste de viață construită între Liban și România, se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO. Invitată specială a serii este și apreciata pianistă SÎNZIANA MIRCEA. Debutul său pe scena Ateneului Român a avut loc la doar 7 ani, la  20 de ani a concertat la Tokyo Metropolitan Theatre și la St Martin-in-the-Fields (Londra) și 4 ani mai târziu a debutat la Carnegie Hall – New York, cu un recital integral.

În concertul de la Sala Radio, veți asculta MOZART: Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră și SCHUBERT: Simfonia nr. 8 – Neterminata. Cu abilităţi muzicale de geniu manifestate precoce, primul mare romantic din istoria muzicii, Schubert a compus extrem de mult în doar 31 de ani de viață: peste 600 de lucrări vocale (în special lied-uri, pe versurile a peste 90 de poeţi), şapte simfonii încheiate (şi încă şase neterminate), multe compoziţii pentru pian ş.a.

Din 2012 LUBNAN BAALBAKI este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban. A înfiinţat prima Orchestră de Tineret a Libanului și alături de ambele ansambluri susţine concerte în Liban şi nu numai.

Dirijor, compozitor, violonist şi un remarcabil interpret al lăutei, Lubnan Baalbaki (n.1981) a fost înconjurat din copilărie de un anturaj artistic, prin familia sa alcătuită din pictori, muzicieni, actori ș.a. A descoperit tainele muzicii studiind vioara la Conservatorul din Liban. A ales apoi România ca destinaţie pentru a-şi urma visul de a deveni dirijor, urmând cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Formarea sa artistică a continuat cu studii de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și un al doilea masterat la Viena, urmate de un doctorat la București, sub coordonarea compozitorului Dan Dediu.

Experienţa sa artistică însumează colaborări cu Qatar Philharmonic Orchestra, Mexico City Philharmonic OrchestraIstanbul State Symphony Orchestra, Opera Română Timişoara şi orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Arad şi Ploieşti.

Contextul pandemic din ultimul an a reprezentat pentru SÎNZIANA MIRCEA un răgaz pentru creație și introspecție, deschizându-i noi orizonturi artistice, însoțite de experiențe neobișnuite. Astfel, recitalul susținut alături de violonistul Alexandru Tomescu (mai 2021),  în cadrul Maratonului de Vaccinare, a atras atenția la nivel mondial, devenind subiect în prestigioase publicații internaționale, ca  Washington Post.

În 2020, Sînziana Mircea și-a lansat cel de-al treilea album intitulat  „Fortuna – Piano Sensation”, realizat de cunoscuta casă de discuri Electrecord, ce cuprinde compoziții proprii, interpretate chiar de ea. Creațiile sale au atras atenția canalelor de radio de specialitate din întreaga lume, fiind difuzate atât în Europa, cât și în SUA. În același an, pianista a participat în prestigioasa serie de concerte online “Steinway’s Lunch Concerts – Great pianists playing at home”, alături de mari pianiști ai lumii.

În 2019, Sinziana a realizat un amplu turneu in Japonia, urmat de turneul european „Imagine Chopin”, în care și-a prezentat și propriile compoziții. Recitalul susținut la Sala Radio a fost înregistrat, difuzat de Radio România Muzical și ulterior preluat de BBC Radio 3 și de EBU (European Broadcasting Corporation).

Pentru a se garanta siguranța spectatorilor și a se respecta normele în vigoare în context pandemic, sala va fi plină în procent de 30% din capacitatea totală. NU este necesară prezentarea nici unui certificat de vaccinare sau test. Accesul la concertele organizate la Sala Radio este permis până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile de acces afișate la intrarea în incinta clădirii și pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele în format electronic pentru toate concertele lunii iunie vor fi puse în vanzare începând cu data de 31.05.2021, în sistem online, pe iabilet.ro. Biletele se vor găsi și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

De asemenea, biletele se pot achiziționa şi de la  Casa de bilete a Sălii Radio – începând cu data de 02.06.2021, de la 15.00.  

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
2
3
4
5
6
9
10
11
12
14
16
18
19
23
24
25
26
27
30
31
Cristian Mandeal – Cristian Mandeal- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
28/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Jan Sekaci – violoncel C. Arriaga: Uvertura operei Sclavii fericiţi R. Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel [...]
CORUL DE COPII RADIO ŞI CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE
29/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS La pian: MAGDALENA FAUR CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE Dirijor: VENECIA KARAMANOVA La pian: SIANA ATANASOVA Pret/bilet: [...]
David Crescenzi- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
01/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Adrian Jojatu – fagot B. Britten: Soirées musicales (după Rossini), op. 9 C. M. von Weber: Concertul în fa [...]
Embraceable You  – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
07/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitată:Elena Gheorghe Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a – 30 [...]
Adela Liculescu.- Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
08/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Jessica Cottis Solistă: Adela Liculescu – pian D. Rotaru: Corale și cutii muzicale W. A. Mozart: Concertul nr. 23 în la major pentru [...]
Răzvan Suma – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
13/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Noam Zur Solist: Răzvan Suma – violoncel R. Schumann: Uvertura, Scherzo şi Finale, op. 52 J. Haydn: Concertul nr. 1 în do [...]
Kerem Hasan- Ioana Cristina Goicea- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
15/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Kerem Hasan Solistă: Ioana Cristina Goicea – vioară B. Bartók: Concertul nr. 2 în sol major pentru vioară și orchestră S. Rahmaninov: [...]
Dor de romanță- ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO
17/03/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş Dor de romanță Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria a [...]
Alexandru Tomescu- Christoph Altstaedt- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
20/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christoph Altstaedt Solist: Alexandru Tomescu – vioară  W. A. Mozart: Muzica de balet din opera Idomeneo, KV367 W.A. Mozart: Concertul nr. 2 în [...]
Short Stories – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
21/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitat: Cristian Soleanu (saxofon) Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO- Gheorghe Costin – Toma Popovici
22/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gheorghe Costin Solist: Toma Popovici – pian L. van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 P. Constantinescu: Concertul pentru pian și orchestră [...]
Concert cu muzică franceză – CORUL ACADEMIC RADIO
28/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO Concert cu muzică franceză Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
Frédéric Chaslin- Saleem Abboud Ashkar- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
29/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Frédéric Chaslin Solist: Saleem Abboud Ashkar – pian Ed. Grieg: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16 G. [...]
Events on 28/02/2024
Events on 29/02/2024
Events on 01/03/2024
Events on 07/03/2024
Events on 08/03/2024
Events on 13/03/2024
Events on 15/03/2024
Events on 17/03/2024
Events on 20/03/2024
Events on 21/03/2024
Events on 22/03/2024
Events on 28/03/2024
Events on 29/03/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }