Dirijorul Gabriel Bebeșelea și violonistul Valentin Șerban invitați la Sala Radio

Publicat in 6 februarie 2025

5.02.2025

 

 

 

Miercuri, 12 februarie 2025 (19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului GABRIEL BEBEȘELEA, vă invită la Sala Radio să descoperiți creația uneia dintre primele femei-compozitor din istoria muzicii:  Fanny Hensel-Mendelssohn (1805 – 1847), sora celebrului compozitor Felix Mendelssohn.

Relația dintre cei doi frați a fost una extrem de specială și de apropiată. Fanny a dovedit un talent muzical deosebit, atât ca pianistă cât și în calitate de compozitoare. Din păcate, atitudinea conservatoare cu privire la poziția limitată a femeii în societatea vremii, a făcut ca Fanny să nu se bucure de succesul și vizibilitatea pe care le-ar fi meritat. Fanny Hensel-Mendelssohn a murit brusc la doar 42 de ani, suferind un infarct când dirija chiar o creație a fratelui său. Felix  a fost profund afectat de dispariția sorei sale. În istoria muzicii, se consideră că acesta a murit de fapt odată cu sora sa: după o perioadă de recuperare în Elveția, mai puțin de 6 luni mai târziu față de decesul lui Fanny, Felix a murit la Leipzig, după o serie de infarcturi.

Programul de la Sala Radio va debuta cu Uvertura în do major semnată de Fanny Hensel-Mendelssohn și va continua cu lucrarea fratelui său: Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră de coarde. Invitat special al serii, în ipostază solistică, este violonistul VALENTIN ȘERBAN, câștigător al Marelui Premiu la secțiunea vioară a Concursului Internațional „George Enescu” (ediția 2020-2021).

La finalul acestui concert, spectatorii se vor putea reîntâlni cu solistul serii, în cadrul unei sesiuni de autografe acordate în foaierul central al Sălii Radio, pe compact-discul apărut la Editura Casa Radio sub titlul „Violin in Love”, cel de-al treilea album din seria „Moștenitorii României Muzicale”. Realizat de Valentin Șerban împreună cu pianista Daria Tudor, acest album cuprinde lucrări de Robert Schumann, Clara Schumann și Johannes Brahms.

Evenimentul de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 1 – compusă de Schubert la doar 16 ani.

 

GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului „Musica Ricercata”. Artistul român se bucură de o carieră internațională bogată, fiind invitatul unor ansambluri apreciate, precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei etc.

Printre momentele importante ale stagiunii 2024/25 se numără debutul cu Orchestra Filarmonică din Shanghai, conducerea în turneu a Orchestrei Tonkunstler și participarea cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut și pentru faptul că se dedică cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale demult uitate sau neglijate. În 2017, pentru a scoate la lumină o astfel de muzică, a fondat ansamblul „Musica Ricercata” – un colectiv artistic internațional dedicat interpretării informate din punct de vedere istoric a muzicii.

În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori din lume: Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și cu dirijorul Kurt Masur la Festivalul Aurora Classical.  În 2011 a primit o bursă constând într-un stagiu la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea de a asista la repetițiile și concertele unora dintre cei mai reprezentativi dirijori din prezent.

 

 După finala Concursului Internațional George Enescu (ediția 2020-2021), ce a ridicat publicul de la Ateneul Român din București în picioare, cariera violonistului VALENTIN ȘERBAN a cunoscut o ascensiune strălucitoare pe scenele de concert din România și nu numai.

În anul 2024, parcursul său a însemnat apariții solistice alături de Orchestra Națională Radio, Filarmonicile din Brașov, Iași, Sibiu, Bacău și Târgu Mureș, în programe ce au cuprins Concertul pentru vioară și orchestră de J. Brahms, Simfonia spaniolă de É. Lalo sau Anotimpurile de Vivaldi. De asemenea, a susținut turnee de recitaluri alături de pianistul Mihai Diaconescu, dar și în formulă de trio – cu Dragoș Dimitriu la pian și Ștefan Cazacu la violoncel – într-un program cu apreciatele triouri Arhiducele de Beethoven și Trioul cu pian în mi minor de Șostakovici. A fost invitat să facă parte din proiectul Moștenitorii României Muzicale, organizat de Radio România Muzical în parteneriat cu Rotary Club Pipera și Artexim, iar prezențele sale internaționale au inclus, în 2023, concerte la Osaka, în compania Hamonious Chamber Orchestra și a violoncelistului Răzvan Suma, și în Austria, alături de Orchestra de Cameră din Hartberg.

Formarea lui Valentin Șerban a început în orașul natal Brașov, în cadrul Liceului de Muzică și ulterior al Universității Transilvania. A continuat studiile de master la Universitatea de Arte din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici.

Este câștigător al concursurilor Andrea Postacchini din Italia, Mihail Jora, Ștefan Ruha și Remember Enescu din România. În urma obținerii Marelui Premiu al Concursului Internațional George Enescu în 2020/21, a fost invitat să concerteze ca solist în ediția din 2021 a Festivalului Enescu, alături de Orchestra Filarmonică din Zagreb, și a fost solistul Concertului de deschidere al Concursului Enescu din 2022, alături de laureații celorlalte două secțiuni, în Triplul concert de Beethoven.

Este permanent preocupat de popularizarea muzicii clasice în spații neconvenționale și în rândul publicului tânăr, fiind co-inițiatorul proiectului Eyes Wide Shut și al Turneului Național Vibrations.

Timp de cinci ani, Valentin Șerban a fost membru al prestigiosului ansamblu Les Dissonances, condus de violonistul David Grimal. A fost violonist și concertmaestru al Orchestrei Române de Tineret, iar în perioada aprilie 2023 – decembrie 2024 a fost concertmaestru al Filarmonicii George Enescu din București.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

 

Albumul pe care se vor acorda autografe este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.

 

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar  80 de ani – CORUL DE COPII RADIO
17/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }