Dedicată Reginei Victoria, Simfonia nr. 3 – Scoțiana de Mendelssohn, la Sala Radio

Publicat in 7 aprilie 2025

7.04.2025

 

 

 

             Vineri, 11 aprilie 2025 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio Simfonia nr. 3 – Scoțiana, semnată de Felix Mendelssohn, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Lucrarea, inspirată de călătoriile compozitorului în Insulele Britanice – un spațiu de care se simțea foarte atașat, este dedicată chiar Reginei Victoria. Mendelssohn a construit o frumoasă relație cu familia regală britanică, fiind invitat de mai multe ori în concerte private la Palatul Buckingham.

Evenimentul se va derula sub bagheta lui Laurent Zufferey, dirijor elvețian absolvent la Royal Northern College of Music – Manchester (Marea Britanie). În 2021, cunoscutul dirijor Paavo Järvi l-a invitat la primul său program de dirijat prezentat la cunoscuta orchestră Tonhalle Zürich, în cadrul căreia Laurent Zufferey a fost distins cu premiul publicului. În prezent, Laurent este dirijor asistent pentru Basel Sinfonietta și Orchestre national de Lyon. De asemenea, este director artistic și dirijor principal pentru ansamblul Valéik din Elveția. În martie 2025, și-a făcut debutul la Filarmonica din Paris, dirijând Orchestre national de Lyon în locul lui Nikolaj Szeps-Znaider. Acesta a fost un moment important pentru tânărul dirijor elvețian, care a dirijat un program dinamic cu Alborada del gracioso de Ravel și premiera Concertului pentru trompetă de Ibrahim Maalouf, interpretat chiar de compozitor.

Laurent a avut ocazia să colaboreze cu orchestre renumite, precum Orchestre Philharmonique Royal de Liège, Orchestre National de Picardie, Manchester Camerata, Filarmonica din Sofia, Augsburger Philharmoniker, Moravian Philharmonic, Sinfonietta de Lausanne ș.a.

 

Seara de la Sala Radio va debuta cu Beethoven Uvertura Egmont și va continua cu Saint-Saëns Concertul   nr. 1 pentru violoncel și orchestră, ocazie de a-l revedea pe cunoscutul violoncelist român Răzvan Suma, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.

Răzvan Suma a organizat turnee naționale începând din anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango, cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional și Tango LA CETATE. De asemenea, este fondator al Ansamblului PlaCello.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }