De la Viena la București:   Violonista Ioana Cristina Goicea revine la Sala Radio  

Publicat in 11/03/2024

Vineri, 15 martie 2024 (de la 19.00), alături de Orchestra Națională Radio o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe violonista Ioana Cristina Goicea, care va interpreta Bartók – Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră.

În 2020, la doar 27 de ani, Ioana Cristina Goicea a fost numită profesor al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, una dintre cele mai prestigioase instituții de gen din lume. A câștigat numeroase premii la mari competiții internaționale: premiul I – Michael Hill International Violin Competition,  Auckland (Noua Zeelandă), premiul I – German Music Competition, Bonn (Germania) și este laureată a prestigiosului concurs Reine Elisabeth (Regina Elisabeta), Bruxelles (Belgia).

Evenimentul se va derula sub bagheta lui Kerem Hasan, considerat unul dintre cei mai interesanți tineri dirijori britanici. În vara anului 2017, a pus bazele unei cariere internaționale foarte promițătoare câștigând premiul Young Conductors Award (distincția pentru tineri dirijori), la Festivalul de la Salzburg.

În partea a doua a serii de la Sala Radio, veți asculta Rahmaninov: Simfonia nr. 3, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în noiembrie 1936, în interpretarea celebrului ansamblu Philadelphia Orchestra și sub bagheta dirijorului Leopold Stokowski.

La finalul concertului de la Sala Radio, violonista Ioana Cristina Goicea – solista serii – va oferi publicului o sesiune de autografe pe albumul „GEORGE ENESCU. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano”. Sesiunea de autografe va avea loc în foaierul central al Sălii Radio.

Alături de Ioana Cristina Goicea, semnatari ai acestui album sunt alți doi tineri artiști români cunoscuți: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor. Albumul reunește înregistrări speciale realizate recent de cei trei muzicieni la Radio România, lucrări de referință din creația camerală a lui George Enescu: Sonata nr. 2 pentru pian și vioară, Toccata și Sarabanda din Suita a II-a pentru pian și Sonata nr. 2 pentru violoncel și pian.

KEREM HASAN a fost dirijor șef al Tiroler Symphonieorchester Innsbruck – Austria (2019-2023). Punctele de atracție ale stagiunii curente (2023/2024) includ angajamente ale sale ca invitat al BBC Philharmonic Orchestra, Dresden Philharmonic, SWR Symphonieorchester și Turku Philharmonic. Va debuta cu Orchestra Simfonică din Trondheim, Kymi Sinfonietta, Orchestra de Concert RTÉ și Collegium Musicum Basel. În America de Nord, Kerem Hasan va lucra pentru prima dată împreună cu Orchestra Simfonică din Edmonton.

În vara anului 2017, tânărul dirijor britanic a pus bazele unei cariere internaționale foarte promițătoare, câștigând premiul Nestlé și Salzburg Young Conductors Award. Înainte de aceasta, el atrăsese deja atenția ca finalist al Concursului de dirijat Donatella Flick din Londra și ca dirijor asociat al Operei Naționale din Țara Galilor.

A dirijat concerte la pupitrul unor ansambluri ca London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Concertgebouworkest, SWR Symphonieorchester, MDR Sinfonieorchester, ORF Radio-Symphonieorchester Wien, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Filarmonica Teatro La Fenice și New Japan Philharmonic. În vara anului 2022, și-a făcut debutul în SUA cu Orchestra Simfonică din Detroit, Orchestra Simfonică din Utah și Orchestra din Minnesota.

Născut la Londra în 1992, Kerem Hasan a studiat pianul și dirijatul la Conservatorul Regal din Scoția. Ulterior, s-a perfecționat la Universitatea de Arte din Zurich.

IOANA CRISTINA GOICEA a concertat în săli renumite din Europa, Asia, America, Noua Zeelandă și Australia, printre care Concertgebouw – Amsterdam, Konzerthaus – Berlin, St. Martin-in-the-Fields – Londra, Melbourne Recital Centre, Wiener Konzerthaus, Bozar – Bruxelles, Meistersingerhalle – Nürnberg, Queen Elisabeth Hall – Antwerp, Shanghai Concert Hall ș.a.

A concertat ca solistă cu Orchestra Națională Belgiană, Nürnberger Symphoniker, NDR Radiophilharmonie Hannover, Staatskapelle Halle, Orchestre Royal de Chambre de Wallonie, Auckland Philharmonia, Indianapolis Symphony, Orchestra Simfonică din Anvers, Orchestra Beethoven – Bonn, Filarmonica din Baden-Baden etc.

Pe lângă cariera sa de solistă, tânăra violonistă este, de asemenea, pasionată de muzică de cameră. A cântat la festivaluri și academii de muzică de cameră renumite: Academia Verbier, Festivalul și Academia Hitzacker și Academia Heidelberger Frühling. În 2015, împreună cu pianistul Andrei Banciu, a câștigat Premiul al II-lea și Premiul pentru Duo Tânăr la Concursul Internațional „Premio Trio di Trieste” – Italia.

Ioana Cristina Goicea s-a născut la București, într-o familie de muzicieni, în anul 1992. A început să cânte la vioară sub îndrumarea mamei sale, violonista Cristina Anghelescu, și a bunicului său, pedagogul de vioară Aurelian Anghelescu.

A studiat în București la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, la Universitatea de Muzică și Teatru „Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig și la Universitatea de Muzică și Teatru din Rostock.

În ultimii 10 ani, Ioana Cristina a fost sprijinită de către Fondul german pentru instrumente muzicale din Hamburg (Deutsche Stiftung Musikleben). Interpretează pe o vioară J.B. Vuillaume – împrumutată de un donator privat generos – precum și pe o vioară modernă de Jürgen Manthey (Leipizig, 2021).

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

Albumul „Moștenitorii României Muzicale” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
12
13
14
15
19
20
21
22
23
24
26
28
29
30
1
2
3
Beethoven – Simfonia a IX-a – ONR, Sascha Goetzel  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)
11/10/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 11 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SASCHA GOETZEL L. van Beethoven: Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 Soliști: LUIZA [...]
David Grimal – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
16/10/2024    
7:00 pm - 9:30 pm
Miercuri, 16 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor și Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în re minor, BWV 1052 [...]
Alice Francis- Simona Strungaru – Big Bandul Radio
17/10/2024    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 17 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of…Electro Swing Solistă: ALICE FRANCIS (Germania)  
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
18/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR) Vineri, 18 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: RUMON [...]
Răzvan Suma- John Axelrod – Orchestra Națională Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)     
25/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: JOHN AXELROD Solist: RĂZVAN SUMA – violoncel Fr. Liszt: Poemul simfonic nr. 3 –  Preludiile M. Bruch: Kol Nidrei pentru violoncel și [...]
Concert aniversar CORNEL BORZA – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
27/10/2024    
5:00 am - 8:00 am
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 17.00 Concert aniversar CORNEL BORZA ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ  
Reaching For The Moon– Big Bandul Radio
31/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU New Vegas Show Solişti: PETRU CĂLINESCU– voce MAXIMILIAN  MUNTEAN – voce
Maria Bîldea- Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
01/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Vineri, 1 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA Dirijor: CRISTIAN MANDEAL Soliști: MARIA BÎLDEA – harpă J. Brahms: Uvertura academică festivă, op. 80 P. [...]
Events on 17/10/2024
Events on 27/10/2024
Events on 31/10/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }