Cvartetul AD LIBITUM – recital HAYDN/MOZART/BRAHMS la Sala Radio!

Publicat in 04/04/2019

Cvartetul Ad Libitum, ansamblul cu o istorie de peste 30 de ani, care a obținut cele mai importante premii internaţionale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța) – va susține un recital HAYDN/MOZART/BRAHMS la Sala Radio!

Joi, 4 aprilie (19.00) îi veți aplauda pe cei 4 mari muzicieni care înseamnă astăzi AD LIBITUM: Remus Azoiţei – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara a II-a, Bogdan Bişoc – violă și Filip Papa – violoncel. Programul serii curprinde Haydn: Cvartetul nr. 1 în Si bemol major – Vânătoarea, Mozart: Cvartetul nr. 1 – Lodi și Brahms: Cvartetul în do minor nr. 1.

Ansamblul s-a născut în 1988, sub îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean, la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi. Membrii fondatori au fost: Adrian Berescu (vioara I), Şerban Mereuţă (vioara II), Bogdan Bişoc (violă), Filip Papa (violoncel). Între anii 2011-2017, Alexandru Tomescu a activat ca prim-violonist al cvartetului de coarde Ad Libitum.

Formația s-a bucurat de un succes rapid pe scena muzicală din România şi din Europa datorită premiilor naţionale şi internaţionale obţinute, cum ar fi Premiul I la Concursul internaţional Max Reger din Germania şi Marele Premiu la Concursul Internaţional de Cvartete de Coarde de la Evian, Franţa (1997). Cvartetul a fost apreciat în săli renumite din toată Europa: Paris, Amsterdam, Rotterdam, Berlin, Haga, Bonn, Bucureşti. Performanţa sa artistică a fost cea mai bună recomandare pentru  prestigioasa casă de discuri Naxos,  la care au înregistrat până acum cinci CD-uri.

Din 2008, Cvartetul Ad Libitum a devenit formaţie permanentă a Filarmonicii Moldova din Iaşi. În acest cadru au dat viaţă unor proiecte ambiţioase: integrala cvartetelor de Beethoven (2009 la Iaşi şi Timişoara), ciclul cameral în care au inclus cele şase cvartete op. 50 de Haydn, cele şase cvartete dedicate lui Haydn de către Mozart şi cele şase cvartetelor de Bartok (2010 la Iaşi).

Cvartetul Ad libitum a realizat înregistrări radio şi TV la: TVR Iaşi, TV România, Radio France, Hesischen Rundfunk, Sudwest-Rundfunk, TV VARA-Amsterdam.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }