Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră la Sala Radio

Publicat in 16/10/2023

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

„Titanul de la Bonn” – așa cum este supranumit marele compozitor german – a creat concertul în 1800, sub influența evidentă a lui Mozart, pe care îl admira. Trei ani mai târziu, pe 5 aprilie 1803, la Viena, Beethoven însuși (ca solist) interpreta pentru prima oară lucrarea sa. Dat fiind felul „furtunos” în care trăia și își compunea creațiile, Beethoven nu avusese însă timp să transcrie complet pe hârtie partitura sa. Așa încât, un bun prieten de-al său, care i-a fost alături în seara premierei – pentru a-l ajuta cu întoarcerea paginilor partiturii – a constatat stupefiat că Beethoven interpreta în cea mai mare parte… din memorie:

„Nu am văzut aproape nimic în afară de pagini goale; cel mult, pe o pagină sau alta erau mâzgălite câteva hieroglife egiptene complet neinteligibile pentru mine, care îi serveau drept indicii; pentru că el cânta aproape toată partea solistică din memorie, deoarece, așa cum se întâmpla de multe ori, nu avusese timp să pună totul pe hârtie.”

În partea a doua a serii de la Sala Radio veți continua periplul în spațiul muzical german cu o frumoasă selecție din opere semnate de WAGNER: Tannhäuser, Maestrii cântăreți din Nurnberg, Lohengrin.

Evenimentul de la Sala Radio se va desfășura sub bagheta dirijorului italian DAVID CRESCENZI  și cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO, pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU.

Pianist, dirijor de orchestră şi de cor, DAVID CRESCENZI a început să studieze la Conservatorul din Pesaro. Este în prezent director artistic al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Printre realizările sale cele mai semnificative amintim colaborarea sa cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat, între anii 1998 si 2003, unde a pregătit și dirijat „Bărbierul din Sevilla”, „Contract de Căsătorie”, „Domnul Bruschino” de Rossini, „Elixirul dragostei” de Donizetti, „Tosca” de Puccini, „Bal mascat”, „Aida “ si „Rigoletto” de Verdi. Între anii 1999 şi 2001 a fost maestru de cor la Teatrul „Carlo Felice” din Genova, iar în stagiunea 2004-2005 a fost locţiitor al directorului muzical de la Teatrul „St. Carlo” din Napoli. La Doha – Quatar a dirijat de trei ori: în anul 2002 opera „Aida”, în anul 2003 „Ibn Sina” de Michil Borstlap și în anul 2005 „Aspire” de David Krane – cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice.

Colaborează constant cu teatrele lirice din România: Opera Naţională Română – Timişoara, Opera Națională București, Opera Naţională Română din Iaşi, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca etc. În septembrie 2007 a participat cu Opera Naţională Română din Timişoara la Festivalul Internaţional „George Enescu”, dirijând „Tosca” de Puccini, cu o distribuție internaţională.

În vara anului 2008, pe Arena „Sferisterio” din Macerata a dirijat, în primă audiţie absolută în Italia, „Neues vom Tages” de Paul Hindemith. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat „Aida”, „Otello” şi Requiem-ul de Verdi.

Din septembrie 2014 și până în iunie 2020 a fost director artistic și dirijor permanent al Operei din Cairo – Egipt. De asemenea, a ocupat poziția de dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania) și este un colaborator constant al instituției.

În februarie 2022, alături de Orchestra Filarmonică Marchigiana (Italia) a dirijat un concert de gală în sala prestigioasă a Musikverein-ului – Viena.

După 14 ani de studii în România (la Braşov şi la Academia de Muzică din Bucureşti), HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois – S.U.A. Este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și, de asemenea, protagonist al turneelor anuale Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru).

După ce a fost timp de trei ani lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii „Romanian Piano Trio” – alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, alături de care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi în străinătate.

Horia Mihail a participat la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Festivalul internaţional „Nopţi pianistice” de la Chişinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia – Argentina.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra. A fost aplaudat și în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaysia sau Japonia.

Împreună cu violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016 – cu prilejul Zilei Naționale a României – două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall) din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater) – Washington D.C.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }