CRISTIAN MANDEAL DIRIJEAZĂ CONCERTUL DEDICAT CELOR 93 DE ANI ANIVERSAȚI DE RADIO ROMÂNIA

Publicat in 29/10/2021

De 93 de ani, străbătând prin vremuri liniștite, dar și prin perioade extrem de dificile (ca timpurile pe care le trăim astăzi), RADIO ROMÂNIA intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu și de un concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției de presă.

Astfel, vineri, 29 octombrie 2021 (de la 19.00), ansamblul muzical Radio România ce împlinește aceeași frumoasă vârstă de 93 de ani va oferi publicului un frumos concert derulat sub bagheta cunoscutului dirijor CRISTIAN MANDEAL. În aproape 50 de ani de activitate, acesta a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Invitat special al serii de la SALA RADIO este și pianistul CONSTANTIN SANDU, stabilit în Portugalia, unde se bucură de o bogată carieră artistică, dar și pedagogică, în calitate de profesor al Şcolii Superioare de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto.

De la debutul cu orchestra, la doar 14 ani, muzicianul român a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia și a fost invitat în prestigioase festivaluri internaţionale (George Enescu – Bucureşti, Chopin – Paris, Festival de primavera – Sevilla, Muziksev – Izmir ș.a.). Colaborează cu regularitate cu orchestrele din România şi Portugalia, a fost solistul unor importante orchestre europene, ca Arthur Rubinstein din Lodz, Filarmonica din Halle, Bodensee-Symphonie-Orchester din Konstanz, Orchestra Naţională a Bielorusiei, Orchestra Naţională din Porto etc.

Programul serii se va deschide cu o lucrare extrem de potrivită momentului aniversar: Muzică pentru Radio, creație semnată de compozitorul român FILIP LAZĂR (1894-1936). Muzică pentru radio (1931) este o lucrare strălucitoare, în care elementele melodice de proveniență folclorică se întrepătrund cu cele specifice muzicii de secol XX.

Absolvent al Conservatorului bucureştean, Filip Lazăr a susținut o vastă activitate ca pianist concertist, fiind în acelaşi timp profesor în Franța şi Elveția, dar şi fondator al Societății Compozitorilor Români (Paris, 1920). Perioada petrecută în acest important centru muzical european este marcată de legături cu mari compozitori ai vremii, Societatea Muzicală Triton (al cărei preşedinte a fost) reunind muzicieni ca Serghei Prokofiev, Maurice Ravel sau Igor Stravinski.

Concertul de la Sala Radio va continua cu MOZART: Concertul nr. 21 în Do major pentru pian şi orchestră – prilej de a-l aprecia în ipostază solistică pe pianistul Constantin Sandu – și se va încheia cu BEETHOVEN: Simfonia nr. 2. În ciuda situației tragice, determinată de faptul că Beethoven începuse să-și piardă deja auzul când a compus această lucrare, simfonia are mai degrabă un aer vesel, o vitalitate ce contrastează cu situația în care se afla. Pe 5 aprilie 1803, titanul de la Bonn își dirja creația prima oară, la Theater an der Wien.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie și accesul publicului în sala de concert (30% din capacitatea maximă) va fi permis pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală, care se realizează doar prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, disponibil la adresa https://certificat-covid.gov.ro/, a cărui verificare este responsabilitatea personalului Radio România, prin aplicația mobilă de verificare „Check DCC”. Pentru detalii legate de acces, puteți consulta site-ul oficial https://www.orchestreradio.ro/.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. De asemenea, se pot achiziționa DOAR în ziua concertului (între orele 14.00 și 19.00) și de la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }