CRACIUNUL LA SALA RADIO: Craciunul traditional din satul romanesc, alaturi de colindele cantate de Corul Academic Radio

Publicat in 15 decembrie 2019

Vă este dor de Crăciunul de odinioară, așa cum se trăia sărbătoarea nașterii Domnului în satul românesc, de la colindatul cu steaua, la mere coapte și miros de cozonac proaspăt?

Lumea plină de farmec a Crăciunului tradițional, cu datinile și colindele strămoșești, este adusă la București prin concertul extraordinar „ÎNCEPEM A COLINDA”, prezentat duminică, 15 decembrie (17.00). Devenit o tradiție Radio România, de 29 de ani consecutiv la Sala Radio, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, evenimentul aduce la București cete tradiţionale din diferite zone ale țării: Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Gorj, Harghita, Maramureş, Sibiu, Suceava, Tulcea.

Într-un număr impresionant, peste 200 de persoane din cetele de colindători – copii, tineri şi bătrâni, cu recuzita adecvată (colaci, mere, nuci, cârnaţi) – dăruiesc spectatorilor de la Sala Radio momente speciale pe care bucureștenii nu mai au astăzi ocazia să le trăiască de sărbători.

Evenimentul este prezentat de Miruna Ionescu.

Marţi, 17 decembrie (19.00), este rândul Corului Academic Radio, dirijat de CIPRIAN ŢUŢU, să vă dăruiască un frumos concert de sărbătoare, intitulat ”FESTUM HIBERNUM”. Seara de la Sala Radio reunește atât colinde românești (Noi umblăm și colindăm, Steaua sus răsare etc.), cât și pasaje din creații închinate Crăciunului, semnate de mari compozitori ai muzicii clasice (Bach, Handel, Poulenc, Britten ș.a).

Îi veți aplauda pe soliștii serii: Alina Bosovici, Dana Caraman, Monica Olteanu, Georgiana Simonov, Cristian Paraschiv, Nicolae Simonov. Evenimentul se va derula cu participarea muzicienilor Maria Bîldea (harpă), Simona Săndulescu (orgă), Liviu Ofițeru, Bogdan Popa, Ștefan Voicu (percuție) și Carmen Săndulescu (pian).

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
31
1
2
3
7
8
9
10
11
12
14
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Sergei Nakariakov – Christian Schumann – OCR
04/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christian Schumann Solist: Sergei Nakariakov – fligorn L. van Beethoven – Uvertura Coriolan, op.62 W. A. Mozart: Concertul nr. 4 pentru corn și [...]
BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
05/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 iunie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Solist: Will Vinson  
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
06/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 6 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Marzena Diakun Solist: Toma Popovici – pian M. Ravel: Alborada del gracioso M. Ravel: Concertul pentru mâna stângă [...]
Sarah Nemțanu – Christoph König – ONR
13/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri,  13 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Christoph König Solistă: Sarah Nemțanu – vioară Z. Kodály: Dansurile din Galanta C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii
15/06/2025    
5:00 pm - 8:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii Dirijor: Adrian Grigoras Invitat: Ansamblul folcloric Burnasul – 35 ani de activitate    
Martin James Bartlett-  Jonathan Bloxham- OCR
18/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Jonathan Bloxham Solist: Martin James Bartlett – pian J. S. Bach: Concertul Brandenburgic nr. 1 in fa major, BWV 1046 A. [...]
BIG BANDUL RADIO – SIMONA STRUNGARU
19/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Saxophones  
Carmina Burana-  John Axelrod – ONR
20/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: John Axelrod O. Respighi: Suita a III-a de arii antice și dansuri C. Orff: Carmina Burana Soliști: Chen Reiss – soprană Sunnyboy [...]
Events on 30/05/2025
Events on 04/06/2025
Events on 05/06/2025
Events on 06/06/2025
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
6 iun. 25
București
Events on 13/06/2025
Events on 15/06/2025
Events on 18/06/2025
Events on 19/06/2025
Events on 20/06/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }