Corul de Copii Radio

Publicat in 22/02/2024

Creat în 1945, Corul de Copii Radio a fost și este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii și o “pepinieră” de talente pentru scena muzicală românească. Parte a Orchestrelor și Corurilor Radio România (alături de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Big Band-ul Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Corul Academic Radio), Corul de Copii va împlini în 2020 frumoasa vârstă de 75 de ani.

Aici au făcut primii pași în cariera artistică nume importante ale scenei muzicale românești, ca Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu-Necula și Voicu Popescu, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România preţioase distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de “AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Recitalurile, concertele à cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareza, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta ș.a. au confirmat valoarea ansamblului.

Aşa cum şi-a obişnuit publicul în stagiunile recente – prin spectacole ca Romanian Roots, Lumea lui Walt Disney, Salut voios de pionier ş.a. – spectacolele Corului de Copii Radio depăşesc graniţele unui simplu concert, momentele muzicale fiind completate de joc dramatic, sugestive elemente de recuzită şi proiecţii video.

În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul a experimentat noi forme de expresie artistică și a participat la programe de cooperare culturală cum ar fi: “Songbridge” – Canada, “Brundibar” – Franţa, “Les Instants Sacrés” – Franţa, “Amadeus”- România, “Voci d’Europa” – Italia, “Adiemus” – România şi “Strălucirile apei” în România şi Franţa.

Proiectul Amprente, prezentat în străinătate sub titlul Romanian Roots, a propus publicului un parcurs al spiritualităţii româneşti oglindite în muzica corală.  Acest spectacolul multimedia a fost prezentat la “Simpozionului Mondial de Muzică Corală”, organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale (2008), în cadrul Zilelor Europene Neudrossenfeld – Germania, la Festivalul “Let the Future Sing” – Suedia şi la “International Thracian Choir Festival” – Bulgaria (2009).

În martie 2009, Corul de Copii Radio împreuna cu elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul “Anna de Noailles” au pus în scena tragedia “Esther” de Jean Racine, pe muzica originala a lui Jean-Baptiste Moreau. Aceasta a fost a doua punere integrală în scenă a tragediei, de la scrierea sa, în 1689. Pe 30 octombrie, în același an, ansamblul a susținut un concert în cadrul Festivalului de Muzică Veche București, unde a participat la punerea în scenă a lucrării “Magnificat anima mea Dominum” de J.S. Bach, alături de orchestra barocă belgiană ”Il Gardelino” şi de clavecinistul Ketil are Hausgang.

Anul 2010 a însemnat 65 de ani de existenţă ai formaţiei şi participarea Corului de Copii Radio la proiectul ”De la ucenicie la măiestrie”, dedicat studenţilor claselor de dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

”For the Beauty of the Earth” a fost proiectul anului 2011 şi a inclus, în premieră naţională şi europeană, lucrarea ”Opereta Ecologica en Quatro Actos” de Alberto Grau, spectacol ce a fost prezentat în Festivalul Internaţional ”George Enescu”. Tot în cadrul festivalului, în 2013, sub bagheta dirijorului britanic James Judd, ansamblul a interpretat RECVIEMUL DE RĂZBOI de Benjamin Britten.

În 2015, Corul de Copii Radio a aniversat 70 de ani de existenţă, moment marcat prin: participarea în Grecia (la Volos) în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar 70 DE PRIMĂVERI susţinut la Sala Radio şi prin participarea la Festivalul “George Enescu”. În concertul Orchestrei Naţionale Radio prezentat la Sala Palatului, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister, Corul de Copii Radio a fost aplaudat în Simfonia VIII-a, compusă de Mahler.

În același an, Corul de Copii Radio s-a calificat – alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume – în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

În 2017, Corul de Copii Radio s-a bucurat din nou de succes în cadrul Festivalului Internaţional ”George Enescu”. Alături de celebrul ansamblu London Philarmonic Orchestra și de Corul Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta apreciatului dirijor Vladimir Jurowski (director artistic al festivalului), micii artiști au interpretat capodopera enesciană ”OEDIPE”.

Ediția din acest an (2019) a festivalului va însemna un nou moment important în evoluția Corului de Copii Radio, ce va avea șansa de a fi aplaudat în cadrul a trei evenimente de primă clasă. Ansamblul Radio România va evolua alături de Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, sub bagheta lui Vladimir Jurowski, în opera lui Richard Strauss „FEMEIA FĂRĂ UMBRĂ” (interpretată pentru prima oară în România) și în Simfonia a III-A,  de Enescu. De asemenea, Corul de Copii Radio va fi aplaudat în oratoriul „IOANA D’ARC PE RUG” (de Arthur Honegger), alături de Orchestra Națională din Lille și de Corul Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, eveniment ce se va derula cu participarea actriței Marion Cotillard.

Astăzi, noile talente ale Corului de Copii Radio se formează sub îndrumarea dirijorului RĂZVAN RĂDOS, asistat de pianista MAGDALENA FAUR.

Răzvan Rădos a debutat la doar 12 ani ca interpret de folclor, obținând numeroase premii la concursurile naționale de gen. Începând de la vârsta de 16 ani, a fondat și a condus diverse formații corale din România și a colaborat cu mai multe coruri de amatori și profesioniști, printre care : Corul Liturgic Vosglas (Deva), Corul Național de Cameră Madrigal, Corala Sargeția, Corul de Cameră Preludiu, Corul Orfeu ș.a.  A primit distincția “Dirijor de onoare” din partea Corului Vox Medicalis și este dirijor fondator al Corului Regal. În prezent, pe lângă activitatea sa la Corul  de Copii Radio, conduce Grupul Vocal Canticum.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
30
2
3
4
6
8
9
10
11
15
17
18
20
22
23
24
25
26
27
28
29
30
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Mozart – David Grimal – OCR
05/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL W. A. Mozart: Concertele nr. 3, 4 şi 5 pentru vioară și orchestră
07 iun.
07/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Karel Deseure Solistă: Eva Garet – pian S. Rahmaninov: Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră, op. 30 N. [...]
Luiza Borac – Jonathan Bloxham – OCR
12/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Jonathan Bloxham Solistă: Luiza Borac – pian E. Elgar: Serenada pentru orchestră de coarde W. A. Mozart: Concertul nr. 13 în [...]
13 iun.
13/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
14 iun.
14/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – IV Dirijor:  Naoto Otomo Soliști: Alexandru Tomescu – vioară  Răzvan Suma – violoncel J. Brahms: Dublul concert [...]
16 iun.
16/06/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
AVI AVITAL – OCR – Inchiderea stagiunii
19/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solist: AVI AVITAL – mandolină A.Vivaldi: Concertul în re major, RV93 A.Vivaldi: Concertul în do major, RV 425 J. [...]
21 iun.
21/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Andrei Ioniță – violoncel Ed. Lalo: Concertul în re minor pentru violoncel și orchestră G. Mahler: Simfonia [...]
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Events on 05/06/2024
Mozart – David Grimal – OCR
5 iun. 24
București
Events on 07/06/2024
Events on 12/06/2024
Events on 13/06/2024
13 iun.
Events on 14/06/2024
Events on 16/06/2024
Events on 19/06/2024
Events on 21/06/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }