Corul de Copii Radio prezintă un concert emoționant la Sala Radio: „PRAYER” („RUĂCGIUNE”)

Publicat in 03/05/2022

Corul de Copii Radio prezintă

un concert emoționant la Sala Radio:

PRAYER” („RUĂCGIUNE”)

Cu gândul încă la sărbătorile pascale, sâmbătă, 7 mai 2022 (de la 19.00), CORUL DE COPII RADIO ne invită la primul său concert derulat la SALA RADIO, după ridicarea restricțiilor pandemice, o frumoasă călătorie prin muzica tradițiilor creștine. Sugestiv intitulat „PRAYER” („Rugăciune”), evenimentul este inițiat de dirijorul ansamblului – RĂZVAN RĂDOS, care declară despre concertul de la Sala Radio:

„Spectacolul Prayer conține muzică sacră din patrimoniul universal al creștinătății și invită publicul într-o frumoasă și profundă călătorie spirituală. Îmbinarea stilurilor generate de marile centre religioase ale lumii creștine face ca fiecare moment să transmită prin noi mijloace expresive mesajul sacrului. Elementele de mișcare și efectele multimedia vor fi prezente pentru a spori intensitatea fiecărui moment. Într-o perioadă încă apăsată de recentele crize sanitare și politice, membrii Corului de Copii Radio, de această dată <mesageri ai Cerului>, vor aduce pe scena Sălii Radio binecuvântări și vor pleda, prin arta lor, în favoarea luminii, a bucuriei și a păcii.” 

Concertul a fost pregătit cu participarea pianistei MAGDALENA FAUR și propune publicului lucrări ca „Jesus bleibet meine Freude”, „Tatăl Nostru” sau „Cantique” (de Jean Racine), semnate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Dragoș Alexandrescu și Gabriel Fauré.

Invitați speciali ai serii vor fi percuționistul ALEXANDRU ANASTASIU, sopranele RAMONA MARDARE, GEORGIANA SIMONOV, CODRUȚA POȘCHINĂ și organistul EDUARD ANTAL.

Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare și o „pepinieră” de talente pentru scenele muzicale din România, Corul de Copii Radio a aniversat 75 de ani de existență în 2020. Activitatea curentă susținută de ansamblul Radio România înseamnă spectacole de muzică, dans, proiecții video etc. – prezentate pe scena Sălii Radio – înregistrarea periodică a unor albume realizate de Editura Casa Radio și participări la evenimente de prestigiu, cum ar fi evoluția pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”.

Creat în 1945, Corul de Copii Radio este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici au făcut primii pași în cariera artistică Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu Necula, Voicu Popescu și astăzi Răzvan Rădos, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

În 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat – alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume – în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul esteun apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de „AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
12
13
14
15
19
20
21
22
23
24
26
28
29
30
1
2
3
Beethoven – Simfonia a IX-a – ONR, Sascha Goetzel  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)
11/10/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 11 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SASCHA GOETZEL L. van Beethoven: Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 Soliști: LUIZA [...]
David Grimal – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
16/10/2024    
7:00 pm - 9:30 pm
Miercuri, 16 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor și Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în re minor, BWV 1052 [...]
Alice Francis- Simona Strungaru – Big Bandul Radio
17/10/2024    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 17 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of…Electro Swing Solistă: ALICE FRANCIS (Germania)  
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
18/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR) Vineri, 18 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: RUMON [...]
Răzvan Suma- John Axelrod – Orchestra Națională Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)     
25/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: JOHN AXELROD Solist: RĂZVAN SUMA – violoncel Fr. Liszt: Poemul simfonic nr. 3 –  Preludiile M. Bruch: Kol Nidrei pentru violoncel și [...]
Concert aniversar CORNEL BORZA – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
27/10/2024    
5:00 am - 8:00 am
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 17.00 Concert aniversar CORNEL BORZA ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ  
Reaching For The Moon– Big Bandul Radio
31/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU New Vegas Show Solişti: PETRU CĂLINESCU– voce MAXIMILIAN  MUNTEAN – voce
Maria Bîldea- Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
01/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Vineri, 1 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA Dirijor: CRISTIAN MANDEAL Soliști: MARIA BÎLDEA – harpă J. Brahms: Uvertura academică festivă, op. 80 P. [...]
Events on 17/10/2024
Events on 27/10/2024
Events on 31/10/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.