„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio

Publicat in 02/11/2023

Joi, 9 noiembrie 2023 (de la 19.00), muzica și artele plastice își dau întâlnire la Sala Radio, în cadrul primului eveniment pluridisciplinar inițiat de BIG BAND-UL RADIO în stagiunea curentă, intitulat „CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA”.

Pe scena Sălii Radio, îi veți aprecia pe membrii Big Band-ului în dublă ipostază: de interpreți, dar și de compozitori ai pieselor de jazz pe care le veți asculta, o parte dintre acestea fiind cântate în primă audiție absolută. GEORGE NATSIS – pianistul ansamblului – saxofoniștii PAOLO PROFETI și CĂTĂLIN MILEA, chitaristul LIVIU NEGRU, trombonistul FLORIAN RADU și trompetiștii LAURENȚIU MOISE și SEBASTIAN BURNECI semnează lucrările pe care le veți asculta pe 9 noiembrie la Sala Radio. Repertoriul va cuprinde și o lucrare compusă de Marian Georgescu, fost chitarist al ansamblului, care a trecut în neființă în anul 2019.

Concertul se va derula sub conducerea muzicală a dirijoarei ansamblului, SIMONA STRUNGARU. Piesele interpretate vor fi însoțite și de proiecții video pe orga Sălii Radio, realizate de IOANA HALUNGA.

În paralel cu seara de jazz propusă de Big Band, Sala Radio va găzdui expoziția de pictură și grafică „CENTAUR”, ce reunește lucrări realizate de artiștii plastici AUREL BULACU, GHEORGHE CARUȚIU, FLORIN CODRE, DARIE DUP, CĂTĂLIN GUGUIANU, IULIA MIHALCEA, FLORIN STOICIU și ION TIȚOIU, fiecare artist având o abordare stilistică diferită a temei ecvestre, păstrând în același timp unitatea întregului. Legătura dintre concert și expoziție este dată de faptul că atât dirijoarea Big Band-ului Radio – Simona Strungaru – cât și prim-trompetistul Sebastian Burneci au compus fragmentele muzicale ce însoțesc lucrările expoziției.

„Prin Proiectul Cultural <CENTAUR> dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia a legăturii dintre om și natură, prin imaginea relației dintre om și cal.”– declară IULIA MIHALCEA, inițiatoarea acestui proiect.

Expoziția „Centaur” a mai fost admirată la Institutul Cultural Român și la Complexul Muzeal Tulcea – Casa Avramide. Vernisajul expoziției va avea loc în foaierul Sălii Radio în aceeași zi – 9 noiembrie 2023 – la ora 18.00. Lucrările vor rămâne în spațiul sălii bucureștene până în data de 18 noiembrie 2023.

„Companion și extensie a gândurilor și acțiunilor umane, calul constituie un simbol cultural complex provenind din dimensiunea sa empatică și cvasiomniprezentă în activitățile umane, până de curând. Și ca o singură dovadă a acestei legături, ritmul bătăilor inimii omului coincide cu ritmul galopului. La nivel cultural, calul își păstrează puterea de simbol al nobleței și devotamentului, fiind prezent în manifestările ele însele simbolice și oficiale și, deși retras dintr-o primă linie a vizibilității la nivel social, el rămâne la fel de prezent în societățile mai apropiate de cele tradiționale. Domeniul de abordare fiind extrem de vast, ne-am limitat la abordarea esențială a relației dintre om și cal, ca simbol al armoniei de care lumea contemporană are atâta nevoie”. – IULIA MIHALCEA

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
30
2
3
4
6
8
9
10
11
15
17
18
20
22
23
24
25
26
27
28
29
30
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Mozart – David Grimal – OCR
05/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL W. A. Mozart: Concertele nr. 3, 4 şi 5 pentru vioară și orchestră
07 iun.
07/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Karel Deseure Solistă: Eva Garet – pian S. Rahmaninov: Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră, op. 30 N. [...]
Luiza Borac – Jonathan Bloxham – OCR
12/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Jonathan Bloxham Solistă: Luiza Borac – pian E. Elgar: Serenada pentru orchestră de coarde W. A. Mozart: Concertul nr. 13 în [...]
13 iun.
13/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
14 iun.
14/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – IV Dirijor:  Naoto Otomo Soliști: Alexandru Tomescu – vioară  Răzvan Suma – violoncel J. Brahms: Dublul concert [...]
16 iun.
16/06/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
AVI AVITAL – OCR – Inchiderea stagiunii
19/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solist: AVI AVITAL – mandolină A.Vivaldi: Concertul în re major, RV93 A.Vivaldi: Concertul în do major, RV 425 J. [...]
21 iun.
21/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Andrei Ioniță – violoncel Ed. Lalo: Concertul în re minor pentru violoncel și orchestră G. Mahler: Simfonia [...]
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Events on 05/06/2024
Mozart – David Grimal – OCR
5 iun. 24
București
Events on 07/06/2024
Events on 12/06/2024
Events on 13/06/2024
13 iun.
Events on 14/06/2024
Events on 16/06/2024
Events on 19/06/2024
Events on 21/06/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.