Concert pe teme religioase cu Corul Academic Radio, la Sala Radio

Publicat in 14/03/2018

Miercuri, 14 martie a.c., de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio, alături de invitații speciali, sopranele Cristina Radu și Antonela Bârnat, de tenorul Adrian Dumitru și de basul Iustinian Zetea, invită publicul, în așteptarea sărbătorilor pascale, la un concert de piese religioase pentru cor, orgă și orchestră. La pupitrul dirijoral se va afla Ciprian Țuțu, dirijor al Corului Academic Radio.

Prima parte a programului, Ziua învierii, va cuprinde, între altele, Os justi, de Anton Bruckner, Crucifixus de Antonio Lotti, Salve Regina, de Octavian Nemescu, cu Simona Săndulescu la orgă, dar și Ziua învierii, de Ioan D. Chirescu, sau Moses. First Pesah – Fantezie pe teme de gospel, cu participarea sopranei Olga Murariu și a mezzospranei Claudia Caia, acompaniate la pian de Dan Stoenescu. Partea a doua a programului va prezenta Missa în re minor nr. 11, Nelsonmesse, de J. Haydn, unde vor evolua invitații serii, sopranele Cristina Radu și Antonela Bârnat, tenorul Adrian Dumitru și basul Iustinian Zetea, alături de Corul Academic Radio și de Orchestra de Cameră Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

CIPRIAN ŢUŢU

Născut la Braşov în 26 octombrie 1979, dirijorul Ciprian Ţuţu a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală), beneficiind de îndrumarea maeştrilor Nicolae D. Bica (Dirijat coral), Ludovic Bács (Dirijat vocal-simfonic) și Dan Buciu (Tehnici moderne de analiză muzicală). Între anii 2006-2010 a participat la cursuri susţinute de dirijorii Victor Dumănescu (Academia de Muzică din Cluj-Napoca), Octav Calleya (Conservatorul Superior de Muzică din Malaga, Spania) şi Mihai Diaconescu (Universitatea de Muzică din Bucureşti).

În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, obţinând titlul de Doctor în Muzică. În anul 2015 absolvă cursurile postdoctorale din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Ciprian Ţuţu a desfăşurat activităţi didactice în cadrul mai multor instituţii de învăţământ brașovene. Din anul 2004 este cadru didactic titular la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvaniadin Brașov. În prezent ocupă funcția de lector universitar, activând ca dirijor al clasei de operă (2004-prezent), dirijor al corului specializării Pedagogie Muzicală (2005-prezent), dirijor al orchestrei Facultăţii de Muzică (2009-prezent).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte á cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole. De asemenea, Ciprian Țuțu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Brașov, conducând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii și coruri din opere.

În anul 2011 devine membru al cvintetului vocal Anatoly alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate. În anul 2015 obține o bursă din partea Universității Transilvania din Brașov și participă la Masterclass-ul Internațional de Dirijat și Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA și fondator al sextetului vocal The King’s Singers), Brian O’Connell (Boston University din SUA) și Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia).

În prezent Ciprian Țuțu este dirijor al Corului Academic Radio.

CRISTINA RADU

Cristina Radu este solistă a Operei din Braşov şi profesor asociat al Facultăţii de Muzică din cadrul Univeristăţii Transilvania. Deopotrivă atrasă de scena teatrului liric cât și de genul cameral și vocal-simfonic, Cristina Radu explorează teritorii muzicale dintre cele mai diverse, de la spațiile sonore renascentiste până la imaginariile contemporane. Fascinația sa pentru cunoașterea și comunicarea prin muzică se manifestă în cânt, precum și incursiuni de cercetare.

Cristina Radu a studiat cu personalităţi ale lumii lirice româneşti şi internaţionale precum Ileana Cotrubaş, Maria Slătinaru-Nistor, Virginia Zeani, Emilia Petrescu, Mariana Stoica, Denice Graves, Vasile Moldoveanu. În copilărie urmează cursuri de vioară, pian şi cântă în Corul de copii al Radiodifuziunii, alături de care participă în numeroase concerte şi turnee în ţară şi în Belgia, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Finlanda şi SUA. După absolvirea Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa de canto Maria Slătinaru- Nistor), debutează cu rolul Donnei Elvira în spectacolul Don Giovanni de W.A.Mozart, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. În decursul studiilor universitare îi sunt decernate bursele Yolanda Mărculescu şi Fraţii bucovineni Sârghie. Desemnată “Soprana anului 2009” (Gala Premiilor în Cultură, Arcuş 2010), Cristina Radu este laureată a concursurilor „Verviers International Singing Competition”, „Mihail Jora”, „Marţian Negrea”, „Joseph Schmidt”, „Festivalul Muzicii Maghiare” etc. Preocupată permanent de perfecţionarea sa artistică, urmează numeroase Master Class în Italia, Germania, SUA şi România. În 2013 obţine titlul de Doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu teza „Cântăreţul de operă şi epoca sa. Secolul XX”, sub îndrumarea muzicologului Prof.Dr. Grigore Constantinescu. Cariera sa lirică se dezvoltă în numeroase concerte şi ca solistă permanentă a Operei din Braşov, unde abordează un repertoriu vast (Mozart, Bellini, Donizetti, Verdi, Bizet, Gounod, Offenbach, Leoncavallo, Puccini) şi realizează turnee de spectacole în Germania, Austria, Italia, Elveţia, Marea Britainie şi Spania. Colaborează cu Teatrul Liric din Cagliari (Italia), Operele Naţionale din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iași. Interpretă pasionată de muzica de cameră, repertoriul de Lied şi Oratoriu, susţine concerte în SUA, Germania, Belgia, Portugalia, Bulgaria, Ucraina precum şi în centre importante de cultură din Romania (Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti şi Sala Radio, Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica Braşov etc.). În decurstul timpului colaborează cu dirijorii Christian Badea, Tiberiu Soare, Cristian Oroșanu, Daisuke Soga, Paul Staicu, Alexandre Myrat, Vlad Conta, Traian Ichim, Julia Johns, Ronald Zolomann, Silvio Wyller, violonceliştii Alexandru Moroşanu, Laura Buruiană, organiştii Steffen Schlandt, Hans Eckard Schlandt, Georges Athanasiades, Marcel Costea, Paul Cristian, ansamblurile „Camerata Valahica”, cvartetul „Brassovia”, cvartetul “Gaudeamus”,„Remember Enescu” .

Explorarea universului muzical contemporan este una din preocupările sale constante. În 2007, Cristina Radu cântă în prima audiție mondială a operei spaniole “La Casa de Bernarda Alba” de Miguel Ortega. Semnează prime audiții ale unor lucrări aparţinând compozitorilor Diamandi Gheciu, Doru Popovici, Ana Giurgiu-Bondue, Cătălin Crețu și Jean-Pascal Chaigne. Activitatea sa cuprinde participări în emisiuni de radio şi televiziune, înregistrări discografice si prime audiţii de muzică contemporană.

ANTONELA BÂRNAT

Mezzosoprana Antonela Barnat a debutat în repertoriul vocal-simfonic pe scena Sălii Mihail Jora alături de Orchestra de Cameră Radio, scenă pe care, iată, revine cu regularitate.

Discipol al sopranei Georgeta Stoleriu (Universitatea Națională de Muzică București), mezzosoprana are în repertoriu o paletă vastă de lucrări vocal-simfonice ale compozitorilor Pergolesi, Vivaldi, Händel, Bach, Mozart, Beethoven, Rossini, Mahler, Bruckner, Grieg, Debussy şi o activitate bogată în recitaluri de lied universal şi muzică românească. Este invitată frecvent în festivaluri de muzică contemporană unde redă creațiile compozitorilor A. Stroe, D. Dediu, D. Rotaru, L. Dănceanu, L. Teodorescu, G. Balint, a înregistrat lucrarea „Una volta alla corte del Principe” a Feliciei Donceanu pentru Fonoteca Radio, „Missa A. Màrtoni” de Ludovic Bacs şi cd-ul „Doine” al Alexandrei Cherciu.

A cântat pe scenele Festivalurilor George Enescu (2013), Primăverii (2010) – Russe, Bulgaria, Gut Immling (2013, 2015, 2016) – Germania şi ale filarmonicilor din București, Braşov, Arad, Iaşi, Bacău, Oradea, Craiova.

În egală masură, de la debutul pe scena Operei Naționale Bucuresti, Antonela Barnat a desfaşurat o consecventă activitate în genul muzical liric, acesta incluzând titlurile Carmen – rolul titular, Don Giovanni – Donna Elvira, Tannhauser – Venus, I Capuletti ed I Montecchi – Romeo, La Cenerentola – Angelina, Il Barbiere di Siviglia – Rosina, Cosi fan tutte – Dorabella, Le Nozze di Figaro – Cherubino, Hänsel und Gretel – Hänsel, Les Contes d’Hoffmann – Niklaus, Eine Stimme, M-me Butterfly – Suzuky, etc. roluri susținute pe scene din România, Germania, Lituania şi turnee cu opere contemporane româneşti în Elveția, Franța, Germania, România.

A interpretat de curând Mathäus Passion pe scena Ateneului Român alături de Orchestra de Tineret, avându-l la pupitru pe maestrul Cristian Măcelaru şi urmează să pregătească un concert Verdi – Montréal, Canada.

ADRIAN DUMITRU

Născut în Bucureşti, Adrian Dumitru este absolvent al Universitaţii de Muzică Bucureşti, obţinând diploma de Master cu specializare în canto.

De-a lungul carierei sale a obţinut numeroase premii dintre care amintim: Premiul I la China International Vocal Competition, Ningbo (CIVC) 2014 şi Marele Premiu I al Concursului Internaţional  de Canto Hariclea Darclée în 2015.

În repertoriul său vocal – simfonic se regăsesc lucrări importante precum Messa di Gloria – P. Mascagni, Requiem – G.Verdi, Stabat Mater – G. Rossini.

Este o prezenţă activă pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, până în prezent interpretând numeroase roluri precum Rodolfo din La Boheme – G.Puccini, Gabriele din Simone Boccanegra –  G. Verdi, Pinkerton din Madama Butterfly –  G. Puccini, Don Jose  din Carmen – G. Bizet, Edgardo din  Luciaa di Lammermoor  – G. Donizetti.

IUSTINIAN ZETEA

Reprezentant al tinerei generații de cântareți români de operă, basul Iustinian Zetea a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa  Prof. univ. dr. Ionel Voineag unde în prezent urmează studii de doctorat, aprofundând  în continuare studiul cântului alături de marele bariton Vasile Martinoiu. Din stagiunea 2012-2013 este solist al Operei Naționale București.

Laureat al mai multor concursuri naționale și internaţionale precum Concursul Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, Concursul Internațional „Hariclea Darclée ”, Concursul Internațional „Sabin V. Drăgoi ”, Concursul  Internațonal „Vox Artis ”, Concursul Internațional „Alexandru Fărcaș”, Concursul Național de Lied „ Ionel Perlea”, Trofeul „ Ion Dacian ˮ concurs organizat în cadrul  Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Muzical  „Viața e  Frumoasaˮ, Concursul Național de Muzică Francofonă „Chante, Sons sur Sceneˮ din cadrul Festialului Internațional  de  Francofonie.

În paralel cu activitatea de la opera bucureșteană colaborează cu teatre de operă și filarmonici importante din țară: Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională Radio, Opera Națională Iași, Opera Brașov, Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați, Filamonica „Banatul” Timișoara, Filamonica de Stat Arad, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Filarmonica Pitești, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, I.C.R. Sub Înaltul Patronaj Al Alteței Sale Regale Principele Radu al României la „Sala cu Orgă  ” din Chișinău s. a.

Având un bogat repertoriu vocal-simfonic și de lieduri, cel din urmă prezentat în numeroasele recitaluri sustinute până acum, Iustinian Zetea are deja și un variat portofoliu de roluri în titluri de referinţă ale genului de operă, precum Nunta lui Figaro, Cosi fan tutte şi Don Giovanni de W. A. Mozart, Il barbiere di Siviglia, G. Rossini, Don Pasquale de G. Donizetti, La Traviata, Rigoletto, Nabucco, Falstaff  şi Otello de G. Verdi, Tosca, Gianni Schicchi, Madama Buterrfly  de G. Puccini, Tannhauser de R. Wagner, O scrisoare pierdută de D. Dediu, s. a.

Pe lângă activitatea solistică desfășoară şi o bogată activitate corală, membru  al mai multor ansamble din ţară și strainătate, în prezent membru al corului Accoustic, dirijat de Daniel Jinga, împreună cu care a realizat un important număr de concerte în ţara și în străinătate.

(Biografii preluate)

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }