Concert MOZART/HAYDN la Sala Radio

Publicat in 2 iunie 2022

Dacă în lumea artistică deseori relațiile sunt dominate de un orgoliu exacerbat, există și excepții și una dintre cele mai frumoase dintre ele este reprezentată de prietenia și admirația reciprocă dintre Mozart și Haydn, cei doi mari reprezentanți ai clasicismului muzical vienez. Miercuri, 8 iunie 2022, de la 19.00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert MOZART/HAYDN prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului GHEORGHE COSTIN.

Pe scenă va urca și apreciatul pianist HORIA MIHAIL, a cărui carte de vizită include sute de concerte și recitaluri prezentate în România și peste hotare. Acesta va interpreta Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră, pe care Mozart însuși l-a cântat pentru prima oară la Viena, în februarie 1785, lucrare ce a devenit mai târziu una dintre favoritele lui Beethoven, care îl interpreta deseori. Programul serii se va deschide cu uvertura operei Don GiovanniMOZART și se va încheia cu Simfonia nr. 92 – Oxford de HAYDN, al cărei nume derivă de la faptul că a fost interpretată în 1791, cu ocazia decernării titlului de Doctor marelui compozitor, din partea Universității din Oxford.

Format sub îndrumarea unor mari personalităţi dirijorale Sergiu Celibidache şi Erich Bergel – GHEORGHE COSTIN a fost aplaudat ca dirijor permanent al filarmonicilor din Timişoara, Târgu-Mureş şi Iaşi și a fost invitat să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor filarmonice din România, dar şi peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor prestigioase orchestre europene, fie împreună cu orchestre româneşti în turnee sau în festivaluri importante. În septembrie 1998, a debutat la pupitrul Orchestrei de cameră „London Schubert Players Orchestra”, în Festivalul Internaţional de la Windsor. Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (Bucureşti) şi 1993 (Cluj-Napoca) interpretate în prezenţa compozitorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu Premiul Uniunii Criticilor „Mihail Jora” din România. În 2011 și 2017 a dirijat Lebanese Philharmonic Orchestra din Beirut, iar în 2016 a dirijat Kammerorchester din Wernigerode (Germania).

A efectuat turnee în Ungaria, Serbia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia și Canada, în renumite săli de concerte: Sala UNESCO – Paris, Sala Gasteig, Herkulessaal der Residenz și Carl Orff – Saal (München), Megaro Moussikis (Atena).

După 14 ani de studii în România, pianistul HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra ș.a.

Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
31
1
2
3
7
8
9
10
11
12
14
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Sergei Nakariakov – Christian Schumann – OCR
04/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christian Schumann Solist: Sergei Nakariakov – fligorn L. van Beethoven – Uvertura Coriolan, op.62 W. A. Mozart: Concertul nr. 4 pentru corn și [...]
BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
05/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 iunie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Solist: Will Vinson  
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
06/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 6 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Marzena Diakun Solist: Toma Popovici – pian M. Ravel: Alborada del gracioso M. Ravel: Concertul pentru mâna stângă [...]
Sarah Nemțanu – Christoph König – ONR
13/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri,  13 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Christoph König Solistă: Sarah Nemțanu – vioară Z. Kodály: Dansurile din Galanta C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii
15/06/2025    
5:00 pm - 8:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii Dirijor: Adrian Grigoras Invitat: Ansamblul folcloric Burnasul – 35 ani de activitate    
Martin James Bartlett-  Jonathan Bloxham- OCR
18/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Jonathan Bloxham Solist: Martin James Bartlett – pian J. S. Bach: Concertul Brandenburgic nr. 1 in fa major, BWV 1046 A. [...]
BIG BANDUL RADIO – SIMONA STRUNGARU
19/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Saxophones  
Carmina Burana-  John Axelrod – ONR
20/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: John Axelrod O. Respighi: Suita a III-a de arii antice și dansuri C. Orff: Carmina Burana Soliști: Chen Reiss – soprană Sunnyboy [...]
Events on 30/05/2025
Events on 04/06/2025
Events on 05/06/2025
Events on 06/06/2025
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
6 iun. 25
București
Events on 13/06/2025
Events on 15/06/2025
Events on 18/06/2025
Events on 19/06/2025
Events on 20/06/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }