Concert la Sala Radio, dedicat lui George Stephănescu și centenarului Operei Naționale București

Publicat in 02/06/2021

În 1921 a fost oficial înființată Opera Română (astăzi Opera Națională București), după ani de zile în care o compania ce reprezentase titluri de operă și operetă funcționase sub tutela Teatrului Național. Evenimentul inaugural a fost premiera de „Lohengrin” (Wagner), sub bagheta lui George Enescu însuși. În 2021, Opera își aniversează așadar centenarul, prilej de a-l omagia pe cel căruia i se datorează mare parte din efortul nașterii acestei instituții: compozitorul și dirijorul George Stephănescu (1843-1925), al cărui bust este așezat în fața clădirii Operei Naționale București.

Miercuri, 9 iunie (ora 19.00), cel de-al doilea concert simfonic cu public în sală prezentat la Sala Radio – de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO – va fi integral dedicat lui George Stephănescu, ale cărui valoroase creații sunt prea puțin cunoscute publicului larg. Sub titlul „Povestea primei simfonii”, veți asculta trei dintre creațiile sale: Simfonia în La major – prima simfonie din istoria muzicii românești, Uvertura naţională și Octet în Sol major pentru coarde şi suflători.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Culturală D’a Camera, ca parte din Proiectul cultural „Povestea primei simfonii”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Concertul se va derula sub bagheta lui TIBERIU SOARE. Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, TIBERIU SOARE îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale.

În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). În 2014, în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.

Biletele sunt disponibile în sistem online, pe iabilet.ro, și la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele se pot achiziționa, de asemenea, și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }