Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio

Publicat in 9 ianuarie 2023

Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Cunoscutul violonist GABRIEL CROITORU va interpreta alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO Rapsodia română pentru vioară și orchestră, semnată de compozitorul român Emanuel Elenescu (1911-2003), care a fost și dirijor al ansamblului Radio România. Gabriel Croitoru este violonistul român care a câştigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a interpreta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Evenimentul de la Sala Radio se va deschide cu Suita Cinema, interpretată în primă audiție în acest aranjament muzical, lucrare creată de compozitorul român Theodor Rogalski (1901 – 1954). Primul dirijor din istoria Orchestrei Naționale Radio, compozitorul a studiat la București, Leipzig și Paris, în capitala franceză fiind chiar discipol al celebrului Ravel, creatorul „Bolero-ului”. Aranjamentul și orchestrația suitei sunt semnate de Alexandru Rogalski – strănepotul compozitorului Theodor Rogalski.

Evenimentul se va încheia cu Simfonia nr. 3 de Brahms, a cărei premieră absolută a fost interpretată de Filarmonica din Viena, în 1883, sub bagheta dirijorului Hans Richter.

Parcursul artistic al dirijorului ADRIAN MORAR înseamnă concerte dirijate atât în ţară, cât şi în Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Spania şi Thailanda. A urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și a avut totodată prilejul de a participa la cursuri de dirijat susținute de remarcabili muzicieni, precum Peter Eötvös, Eri Klass, Eric Ericsson, Ton Koopman, Zoltán Pesko, Helmuth Rilling.

În anul 1994 a obţinut Premiul I al Concursului „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”, iar in anul 2014 a primit Premiul pentru interpretare oferit de revista „Actualitatea muzicala” .
Pe lângă activitatea sa în cadrul Operei Naţionale din Cluj-Napoca, Adrian Morar colaborează cu operele din Timişoara, Iaşi, Brașov, Constanța, Craiova şi Bucureşti – la aceasta din urmă ocupând şi funcţia de director artistic (între 2006-2007). Adrian Morar susţine concerte alături de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, precum şi alături de orchestre simfonice din Iași, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Craiova, Târgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Satu-Mare ș.a.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia”, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A.

Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.  

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
30
1
2
3
4
7:00 PM - CORIȘTII
5
8
9
10
11
13
15
17
18
22
23
24
25
27
29
30
Răzvan Suma- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
29/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 29 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Junping Qian Solist: Răzvan Suma – violoncel R. Schumann: Cinci piese în caracter popular pentru violoncel și [...]
CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA- ONR
31/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 31 octombrie 2025, ora 19.00 CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu Soliști: Adrian Duminică – clarinet             [...]
CORIȘTII
04/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
CORUL DE BĂIEȚI RADIO selecțiuni din muzica filmului "Les Choristes" și piese din repertoriul românesc și universal Dirijor: Liviu Ofițeru Pian/keyboards: Magdalena Faur Percuție: Lucian [...]
Romeo Cozma - Ecouri
06/11/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 6 noiembrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru  
Szymon Nehring- Cristian Mandeal- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 7 noiembrie 2025, ora 19.00 În colaborare cu Institutul Polonez ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Szymon Nehring – pian J. Brahms: Concertul nr. 1 în [...]
David Grimal – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
12/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: David Grimal Leo Weiner: Serenada pentru orchestră mică, op. 3 Karl Amadeus Hartman: Concerto [...]
Seară Beethoven – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/11/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Seară Beethoven Dirijor: Zhang Yi Solist: Zijian Wei – pian L. van Beethoven: Uvertura Coriolan, op. 62 Concertul nr. 3 în do [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii – Ansamblul ”Țara Vrancei”
16/11/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 16 noiembrie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii – Ansamblul ”Țara Vrancei” Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Corul Academic Radio – 85
19/11/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
Miercuri, 19 noiembrie 2025, ora 19.00 Concert aniversar Corul Academic Radio – 85 Dirijor: Ciprian Țuțu
Earth, Wind & Fire - Let’s Groove
20/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Joi, 20 noiembrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru    
Vlad Stănculeasa- Sascha Goetzel- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
21/11/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 21 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Vlad Stănculeasa – vioară R. Wagner: Murmurul pădurii A. Glazunov: Concertul în la minor pentru vioară [...]
Ricardo Castro- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO- Mozart, Beethoven
26/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: Ricardo Castro – pian W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni, KV527 Simfonia nr. 35 în re [...]
Samuel Lee- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO- Beethoven, Dvořák
28/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 28  noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Samuel Lee Soliști: Cadmiel Boțac – pian Maria Marica – vioară Cornelius Zirbo – violoncel L. van Beethoven: Triplul Concert în [...]
Events on 29/10/2025
Events on 31/10/2025
Events on 04/11/2025
CORIȘTII
4 nov. 25
București
Events on 06/11/2025
Romeo Cozma - Ecouri
6 nov. 25
București
Events on 07/11/2025
Events on 12/11/2025
Events on 14/11/2025
Events on 19/11/2025
Corul Academic Radio – 85
19 nov. 25
București
Events on 20/11/2025
Earth, Wind & Fire - Let’s Groove
20 nov. 25
București
Events on 21/11/2025
Events on 26/11/2025
Events on 28/11/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }