În seara sărbătorii de Dragobete (vineri, 24 februarie – 19.00), pe scena Sălii Radio veți asculta selecțiuni din baletul „ROMEO ȘI JULIETA”, capodopera compozitorului SERGHEI PROKOFIEV, concepută în jurul dramei lui Shakespeare. Atmosfera creată de muzica lui Prokofiev și de piesa lui Shakespeare – devenită un simbol universal al iubirii – va fi completată de proiecții video inspirat realizate pe orga Sălii Radio de artistul vizual IOANA HALUNGA.
ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va evolua sub bagheta dirijorului francez JULIEN SALEMKOUR, care a fost asistent al dirijorului Daniel Barenboim, la Opera de Stat din Berlin.
În același eveniment de la Sala Radio, veți avea ocazia de a o aplauda pe pianista YEON-MIN PARK (Coreea), câștigătoare a premiului I la Concursul Internațional „George Enescu” (mai 2021). Ea va interpreta pe scena bucureșteană unul dintre „hit-urile” muzicii clasice: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – Imperialul, ultimul dintre concertele de pian compuse de BEETHOVEN, devenit cel mai cunoscut și mai des interpretate dintre concertele „titanului” de la Bonn.
JULIEN SALEMKOUR şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la vârsta de 9 ani. La 16 ani a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, desăvârșindu-și studiile la Universitatea Mozarteum din Salzburg.
Din anul 2001, a fost asistent al dirijorului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, unde a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, printre care: Romeo şi Julieta de S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – Massenet, Lohengrin – R. Wagner.
În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor, cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea.
YEON-MIN PARK a obținut premiului I al prestigiosului Concurs Internațional George Enescu, precum și o Mențiune specială, pentru cea mai bună interpretare a unei compoziții semnate de Enescu.
În stagiunea 2021/22, Yeon-Min Park a fost aplaudată ca solistă alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (sub bagheta lui Vladimir Jurowski), de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Slovace la Goldener Saal (Sala Aurie) – Musikverein (Viena) și a susținut recitaluri solo la Düsseldorf, Viena, Seul etc. De asemenea, a fost invitată să cânte în cadrul a numeroase festivaluri, cum ar fi Grafenegg Festival, Sand Chopin Festival, Vevey Spring Classic, Palermo Classica.
Și-a descoperit pasiunea de a deveni pianistă de concert încă de la primul său recital solo, la vârsta de 23 de ani, și a început imediat un progres uluitor la instrumentul său. În decursul anilor care au trecut, Yeon-Min Park a devenit laureată la Premio Jaen, Vienna Beethoven, Seoul International, Darmstadt Chopin International Competition și a primit premiul I și premiul publicului la Lyon International Piano Competition, Suzhou Jinji Lake International Piano Competition, Palma d’Oro International Piano Competition, Hanoi International Piano Competition etc.
Cu un repertoriu generos, care acoperă de la perioada barocă până la cea contemporană, Yeon-Min Park a prezentat evenimente în Coreea de Sud, China, Italia, Germania, Israel, Franța, România, Portugalia, Polonia etc., sub formă de concerte solo, camerale și orchestrale. A colaborat cu diverse orchestre, precum Orchestra Filarmonicii Radio din Olanda, Filarmonica de Cameră Rusă din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică Coreeană, Orchestra Filarmonică din Hanoi, Orchestra Simfonică din Shenzhen ș.a.
Născută în Mokpo, Coreea, Yeon-Min Park a obținut licența în muzică la Universitatea Națională din Seul și a absolvit masteratul la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.