Compusa la aniversarea de 400 de ani de la inventarea tiparului, Simfonia nr. 2 – Lobgesang (Imn de lauda) de MENDELSSOHN, la Sala Radio!

Publicat in 08/06/2018

Vineri,  8 iunie (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO vă propune la Sala Radio un concert conceput în jurul numelui celebrului compozitor german FELIX MENDELSSOHN, considerat adesea un Mozart al romantismului, prin numeroasele sale creații care au marcat sec. XIX.

Sub bagheta lui JÓZSEF HORVÁTH – dirijor al Operei Maghiare și al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, al cărui repertoriu conține peste 40 de opere și sute de lucrări simfonice – veți asculta o lucrare monumentală : Simfonia nr. 2 intitulată Lobgesang (Imn de laudă), imn închinat divinității bazat pe texte din Biblia luterană. Compusă cu prilejul aniversării a 400 de ani de la inventarea tiparului de către Gutenberg, lucrarea – despre care se spune că a fost inspirată de simfonia a IX-a a lui Beethoven – s-a bucurat de un mare succes la premiera absolută de la Leipzig, din 1840.

Concertul de la Sala Radio se va desfășura cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU) și a soliștilor vocali: DIANA ȚUGUI – soprană, CRISTINA GRIGORAȘ – soprană și PATAKI ADORJÁN – tenor.

Ca dirijor invitat, JÓZSEF HORVÁTH a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.

Dirijor al Corului Academic Radio, CIPRIAN ŢUŢU are o activitate artistică foarte bogată: de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi din străinătate. De asemenea, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima – Braşov și maestru de cor la Opera Braşov. În 2011, a devenit membru al cvintetului vocal Anatoly,  alături de care a participat la concerte, festivaluri şi competiții.

Soprana DIANA ŢUGUI este solistă a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Artista a participat la masterclass-uri oferite de personalităţi ale cântului precum Viorica Cortez, Jaume Aragall, Teresa Berganza, Dalton Baldwin. În afara fascinaţiei pe care o are pentru repertoriul de operă şi operetă, în care a avut deja ocazia să pătrundă psihologia a cel puţin 20 de eroine principale, Diana Ţugui este mereu dornică să abordeze repertoriul de lied sau cele mai cunoscute şi dificile partituri vocal-simfonice. Diana Ţugui  a fost apreciată în lucrarea simfonică „Peer Gynt”, alături de actorul Florin Piersic (Festivalul Artelor din Bucureşti) şi în musical-ul „Omul din La Mancha”, avându-l în rolul principal pe Tudor Gheorghe.

CRISTINA  GRIGORAŞ este în prezent solist vocal la Opera Naţională Română din Iaşi. Laureată a premiului III – la Concursul Vincenzo Bellini, Italia (2013), soprana a colaborat cu Opera Braşov, Opera Craiova, Filarmonica Moldova – Iaşi, Ateneul Iaşi etc. şi a efectuat turnee cu Opera Naţională Română Iaşi şi Filarmonica Moldova – Iaşi în Germania, Austria, Elveţia, Italia, Franţa şi Olanda.

Tenorul PATAKI  ADORJÁN este solist al Operei Maghiare din Cluj-Napoca şi colaborează cu toate filarmonicile din ţară, fiind în prezent și colaborator permanent al Operei Naţionale din Budapesta. Totodată, artistul mai este invitat al operelor din Germania – Darmstadt, Chemnitz, Bonn, Aachen, Norvegia – Bergen, Italia – Como. Repertoriul său include  atât lucrări simfonice cât şi vocal-simfonice şi a interpretat roluri importante în opere precum Luisa Miller, La Traviata, Simon Boccanegra de G. Verdi, Madama Butterfly, La Bohème de G. Puccini, Székelyfonó de Z. Kodály.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

            Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }