Ciprian Țuțu – dirijorul Corului Academic Radio

Publicat in 22/02/2024

În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, obţinând titlul de Doctor în Muzică. În anul 2015 absolvă cursurile postdoctorale din cadrul Universității Transilvania din Brașov, având ca temă de cercetare Vocea umană și implicațiile ei în interpretarea corală contemporană.

Ciprian Țuțu a desfăşurat activitatăţi didactice în cadrul mai multor instituţii de învăţământ brașovene. Din anul 2004 este cadru didactic titular la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvaniadin Brașov. În prezent ocupă funcția de lector universitar, activând ca dirijor al clasei de operă (2004-prezent), dirijor al corului specializării Pedagogie Muzicală (2005-prezent), dirijor al orchestrei Facultăţii de Muzică (2009-prezent).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov, ansamblu ale cărui origini le găsim în Reuniunea Română de Gimnastică şi Cântări, înfiinţată odinioară de însuşi compozitorul Gheorghe Dima şi a cărei continuitate a fost asigurată prin activitatea dirijorilor Constantin Bobescu şi Nicolae D. Bica.

Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte á cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de Johann Sebastian Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. A pregătit şi condus peste 10 proiecte de operă cu studenţii specializării Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultăţii de Muzică Braşov, între care amintim Bastien und Bastiennne în anul aniversar Mozart (2006), Il trittico în anul aniversar Puccini (2008) – spectacol transmis de TVR Cultural, The little sweep de Britten (2011), ş.a.

Reunind studenții celor trei specializări ale Facultății de Muzică din Braşov (Canto, Pedagogie şi Interpretare Muzicală), Ciprian Țuțu a coordonat și dirijat o serie de proiecte vocal simfonice, dintre care amintim: în 2006 Petite messe solennelle de G. Rossini, în 2008 Matthäus Passion de J.S. Bach, în 2009 Nelsonmesse de J. Haydn (comemorarea a 200 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului austriac), în 2010 Stabat Mater de G.B. Pergolesi, în 2011 Der 42 Psalmde F. Mendelssohn Bartholdy, în 2012 Requiem de W.A. Mozart, în 2013 Requiem de G. Verdi, în 2014 Stabat Mater de Rossini, în 2015 Misa în Sol major de F. Schubert (200 de ani de la compunere) și Gloria în re minor de A. Vivaldi (300 de ani de la compunere).

Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole, dintre care vom enumera doar premierele operelor Madama Butterfly de Puccini, Tosca de Puccini, Il Tabarro de Puccini, Flautul fermecat de Mozart, Il Trovatore de Verdi, operetei Țara surâsului de Lehár şi a oratoriului Stabat Mater de Rossini. De asemenea, Ciprian Țuțu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Brașov, conducând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii și coruri din opere.

În anul 2011 devine membru al cvintetului vocal Anatoly alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate. Anul 2014 este marcat de obținerea a două importante distincții pentru palmaresul cvintetului Anatoly: premiul I și trofeul Concursului Coral A ruginit frunza din vii, Chișinău, Moldova, precum și premiul II la Concursul Coral Internațional de la Tolosa, Spania. Împreună cu ceilalți membri ai formației a realizat două compact discuri – Tainica grădină (2012) şi Poveste de Crăciun (2013), precum și un DVD intitulat Ninge iar (2015), pe care le semnează în calitate de interpret (bariton) şi aranjor.

În anul 2015 obține o bursă din partea Universității Transilvania din Brașov și participă la Masterclass-ul Internațional de Dirijat și Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA și fondator al sextetului vocal The King’s Singers), Brian O’Connell (Boston University din SUA) și Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia).

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
13
14
15
16
18
20
21
22
23
24
27
29
30
1
2
3
4
Unforgettable – A tribute to Natalie Cole – BIG BANDUL RADIO
11/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Unforgettable – A tribute to Natalie Cole Invitati – pianistul Sorin Zlat si vocalista Mihaela Alexa Pret/bilet: Categoria I [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
12/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: ALEXANDER STEINITZ În program lucrări de: Johann Strauss, Edvard Hagerup Grieg, Antonín Dvořák, Aleksandr Porfirievici Borodin, Léo Delibes, Johannes Brahms, Bedřich Smetana Pret/bilet: Categoria [...]
HORIA MIHAIL – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
17/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN-GREEN Solist: Horia Mihail – pian I. Stravinski: Concert în mi bemol major pentru orchestră de cameră, Dumbarton Oaks W. A. [...]
Mihai Ritivoiu-: Katharina  Wincor- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
19/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina  Wincor Solist: Mihai Ritivoiu – pian W. A. Mozart: Simfonia nr. 39 în mi [...]
The Magic of Swing – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
25/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitati: Jazz Roots Bucharest Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
GALĂ DE OPERĂ – Cristina Păsăroiu
26/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO GALĂ DE OPERĂ Dirijor:  David Crescenzi Solistă: Cristina Păsăroiu – soprană CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 100 [...]
In memoriam Natasa Raab- ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO
28/01/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş In memoriam Natasa Raab Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria [...]
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
31/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL Franz Schubert: Simfonia nr. 5 în si bemol major, D 485 Rondo în la major pentru vioară [...]
SASCHA GOETZEL- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
02/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: SASCHA GOETZEL W. A. Mozart: Simfonia nr. 41 în do major, KV 551 – Jupiter A. Bruckner: Missa nr. 3 în [...]
Events on 11/01/2024
Events on 12/01/2024
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
12 ian. 24
București
Events on 17/01/2024
Events on 19/01/2024
Events on 26/01/2024
Events on 28/01/2024
Events on 31/01/2024
Events on 02/02/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }