„CHRISTMAS IS HERE!”   Concert de Crăciun cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Publicat in 9 decembrie 2021

Cum ar fi Crăciunul fără Jingle Bells, White Christmas sau Let It Snow, fără colinde sau cântecele specifice din repertoriul internațional? În radio-ul din mașină sau în magazine, în reclamele de la televizor (care preced sărbătorile) sau în peliculele cinematografice dedicate Crăciunului, peste tot atmosfera zilelor festive este creată de hit-urile care, de zeci de ani, ne pregătesc pentru venirea Moșului.

Joi, 16 decembrie 2021 (de la 19.00), la SALA RADIO, vă veți reîntâlni cu o parte dintre cele mai cunoscute cântece de Crăciun, interpretate de BIG BAND-ul RADIO și de apreciata solistă de jazz IRINA SÂRBU. Concertul intitulat „CHRISTMAS IS HERE!” se va derula sub bagheta dirijorului și compozitorului IONEL TUDOR. Veți asculta în programul serii piese ca  Let It Snow, Have Yourself a Merry Little Christmas, Santa Claus Is Coming To Town,  Jingle Bells, White Christmas, Santa Baby ș.a.

IRINA SÂRBU este mereu apreciată pentru prospețimea interpretărilor sale și pentru spiritul de improvizație, ce se bazează pe mulți ani de studiu dedicat muzicii clasice și apoi jazz-ului și pe o pasiune arzătoare pentru folclorul românesc. De la jazz-ul standard la etno-jazz și, mai recent, la partituri instrumentale redate vocal (ca Hora staccato și Hora mărțișorului de Grigoraș Dinicu, Concertul pentru vioară și orchestră în la minor de Bach) parcursul muzical al acestei soliste vocale cu un timbru cu totul special a atras atenția multor muzicieni care și-au dorit să colaboreze cu ea.

Irina Sârbu a devenit pasionată de jazz în timpul liceului, când colegul ei de clasă Andrei Tudor (cel care a devenit ulterior un cunoscut pianist și compozitor), i-a deschis apetitul pentru acest gen muzical. În 2002 a început să cânte jazz, formând împreună cu Andrei Tudor un duo (voce și pian). În același an, a debutat ca interpretă de jazz în cadrul emisiunii Povestiri din Studioul Artelor a Radiodifuziunii Române.

În vara anului 2003 a început să studieze cu Anca Parghel, care i-a devenit profesoară de canto și improvizație și care a adus o contribuție esențială în modelarea și dezvoltarea artistică a solistei. Prima confirmare a activității pe scena românească de jazz s-a produs în 2004, când Irina Sârbu a obținut Premiul pentru debut la Gala Premiilor Jazz pentru anul 2003. Astfel a intrat în atenția câtorva muzicieni consacrați de jazz și a început să colaboreze cu instrumentiști și compozitori cunoscuți precum Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian, Virgil Popescu, Pedro Negrescu, Sorin Zlat, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Țăndărică, Lucian Maxim, Ciprian Parghel, Tudor Parghel ș.a. Alături de aceștia a susținut recitaluri și a participat la festivaluri naționale și internaționale de jazz, a cântat pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, dar și în străinătate, la Viena, Paris, New York, Washington, Madrid, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Atena, Bruxelles, Veneția.

De-a lungul timpului, Irina Sârbu și-a perfecționat tehnica vocală, repertoriul său alăturând jazz-ului genuri adiacente precum bossa-nova și samba, dar și muzică tradițională românească, muzică franceză și rusească, tango argentinian, flamenco, muzică românească interbelică.

Irina Sârbu este solista vocală a formației Ethnotic Project, înființată în anul 2015 împreună cu alți cinci muzicieni. Ethnotic Project a realizat albumul Șapte scări, apărut în noiembrie 2015 la casa de discuri Soft Records și desemnat CD-ul etno-jazz al anului 2015 de către Institutul Cultural Român. Formația abordează un repertoriu alcătuit din melodii celebre ce aparțin folclorului românesc autentic, orchestrate pe o textură sonoră originală, în care formulele melodico-ritmice se combină inspirat cu libertatea jazz-ului. O mare parte dintre aparițiile Irinei Sârbu pe scenele de jazz are loc împreună cu formația sa, Irina Sârbu Band, din care fac parte instrumentiștii Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (contrabas) și Tudor Parghel (tobe și percuție).

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
29
31
1
2
3
4
7
8
9
10
12
14
16
17
18
21
22
23
24
26
28
1
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
Contemporary Jazz Masters #2 – David Kikoski – BBR
05/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 februarie 2026, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporary Jazz Masters #2 – David Kikoski  
Alexandru Tomescu – ONR – Valentin Uryupin
06/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Valentin Uryupin Solist: Alexandru Tomescu – vioară M. Ravel: Suita Mama mea gâsca I. Stravinski: Concertul în re major pentru vioară și orchestră N. Rimski-Korsakov: Șeherazada, op. 35                         Solo [...]
 David Grimal – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
11/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: David Grimal Ch. Gounod: Mica simfonie pentru suflători F. Mendelssohn: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de [...]
John Axelrod – Giuseppe Guarrera – ONR
13/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: John Axelrod Solist: Giuseppe Guarrera – pian L. van Beethoven: Meeresstille und Glückliche Fahrt, op. 112                      Corul Academic Radio             [...]
15 feb.
15/02/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 15 februarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Dragobetele sărută fetele” 
”Love around the world” – Alice Francis – BBR
19/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 19 februarie 2026, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Invitată:  Alice Francis
Alexandra Conunova – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
20/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Andrea Sanguineti Solistă: Alexandra Conunova – vioară A. Haciaturian: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră, op. 46 P. I. Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în [...]
Răzvan Suma – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
25/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Hyunsik Shin – Câștigător al concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Suma – violoncel S. Prokofiev: Simfonia nr. 1 în re major op. 25, Clasica A.G. Weinberger: Concertul nr. [...]
Alexandra Dariescu – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
27/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Timothy Redmond Solistă: Alexandra Dariescu – pian A. Dvořák: Vrăjitoarea amiezii, op. 108 Ed. Grieg: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16 J. Brahms: [...]
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Events on 05/02/2026
Events on 06/02/2026
Events on 11/02/2026
Events on 13/02/2026
Events on 15/02/2026
Events on 19/02/2026
Events on 20/02/2026
Events on 25/02/2026
Events on 27/02/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }