CHOPIN interpretat de ION BOGDAN STEFANESCU pe un flaut… de aur!

Publicat in 31/01/2020

Ultima zi a lunii ianuarie (vineri, 31 ianuarie – 19.00) aduce la SALA RADIO muzica lui CHOPIN, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani. Delicatețe, sensibilitate, eleganță artistocratică sunt câteva dintre atributele asociate creațiilor sale, care au stârnit admirația marilor artiști și elitelor societății franceze ce frecventau saloanele pariziene. Hugo, Balzac, Delacroix, Lamartine, dar și muzicienii Lizst, Berlioz, Rossini sau Mendelssohn se numără printre cei care au avut privilegiul de a-l asculta pe Chopin la Paris. Acesta și-a dedicat aproape întreaga sa creație exclusiv pianului, purtând atât capacitatea tehnică a instrumentului, cât și virtuozitatea extraordinară cerută interpretului spre limite neatinse până atunci.

Veți asculta la Sala Radio, Variaţiuni pe o temă de Rossini de Chopin, în aranjamentul pentru flaut şi orchestră al Doinei Rotaru, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio și a apreciatului flautist ION BOGDAN ŞTEFANESCU. Acesta are privilegiul de a cânta pe un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu.

Evenimentul va fi dirijat de TATEO NAKAJIMA, care a studiat la Conservatorul Regal din Toronto și Conservatorul din Utrecht (Olanda). Programul serii cupinde și uvertura Coţofana hoaţă de ROSSINI, Concertino în Re major pentru flaut şi orchestră de CÉCILE CHAMINADE (prima femeie compozitor distinsă cu Legiunea de Onoare a Franței) și Simfonia nr. 3 – Renana de SCHUMANN.

TATEO NAKAJIMA și-a început studiile muzicale ca violonist, fiind ulterior atras de dirijat, și s-a perfecționat în prestigioase instituții de învățământ din Canada, Japonia, Olanda, Elveția și SUA. Cariera sa de dirijor a debutat în Franța (Lyon) și legătură cu România a fost inițiată prin colaborarea cu Opera Națională Română din Timișoara. În stagiunea 1997/98 a dirijat o nouă producție de balet a celebrei Opere de Stat din Viena (Wiener Staatsoper), în coregrafia cunoscutului coregraf Renato Zanella. În stagiunea următoare, a fost dirijor și director general al companiei private de operă International Donau Opera.

Începând din anul 2001, Tateo Nakajima a început să se concentreze asupra unei noi pasiuni: design și acustică pentru mari săli de concerte din lume, printre instituțiile pe care le-a consiliat numărându-se: National Forum of Music – Wroclaw (Polonia), La Maison Symphonique – Montréal, Salle Pleyel – Paris.

Printre ansamblurile la pupitrul cărora s-a aflat recent ca dirijor se numără: Orchestre Métropolitain de Montréal, NFM Philharmonic Orchestra – Wroclaw, Aalborg Symphony Orchestra și Aarhus Symphony Orchestra – Danemarca.

Flautistul ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU este solist al Filarmonicii ”George Enescu”, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. După studii urmate în România și SUA, Ion Bogdan Ştefănescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională sub îndrumarea celor mai de seamă flautişti ai lumii, la ale căror cursuri speciale a participat de-a lungul anilor, printre care James Galway (Reggio Emilia – Italia, 2003 şi Weggis – Elveţia, 1995), Wolfgang Schultz (München – Germania, 1992), Alain Marion (Nisa, Franţa – 1990), Pierre Yves Artaud (Darmstadt – Germania, 1990).

Activitatea artistică şi-a început-o de la vârsta de 14 ani, în 1983, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. Din anul 1983 şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, ce a constat în nenumărate recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate și nenumărate participări la festivaluri internaționale de prestigiu.

De asemenea, Ion Bogdan Ştefănescu a participat, ca interpret, la mai multe spectacole de teatru, balet şi film realizate de regizori străini şi români şi prezentate în ţară şi străinătate. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit importante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondatorul „Barock Orchestra” și ”Flaut Power”. Este, de asemenea, membru al trioului „Contraste” şi al cvintetului de suflători „George Enescu”.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
2
3
4
5
9
10
11
12
13
16
18
19
21
23
24
25
26
30
1
Reaching For The Moon– Big Bandul Radio
31/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU New Vegas Show Solişti: PETRU CĂLINESCU– voce MAXIMILIAN  MUNTEAN – voce
Maria Bîldea- Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
01/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Vineri, 1 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA Dirijor: CRISTIAN MANDEAL Soliști: MARIA BÎLDEA – harpă J. Brahms: Uvertura academică festivă, op. 80 P. [...]
Hyunk-ki Joo. Jonathan Bloxham – Orchestra de Cameră Radio    (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
06/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: JONATHAN BLOXHAM Solist: HYUNK-KI JOO – pian G. Faure: Pavana, op.50 M. Ravel: Concertul în Sol pentru pian [...]
CORUL ACADEMIC RADIO
07/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 7 noiembrie 2024, ora 19.00 CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: CIPRIAN ȚUȚU  
Răzvan Popovici- Nicolae Moldoveanu – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
08/11/2024    
7:00 am - 9:15 am
Vineri, 8 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: NICOLAE MOLDOVEANU Mendelssohn: Simfonia nr. 4 în la major, op.90 – Italiana, Berlioz: Harold în Italia, op. 16                         Solist: RĂZVAN [...]
Irina Sârbu – Simona Strungaru – Big Bandul Radio
14/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 14 noiembrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU At the End of July Solistă: IRINA SÂRBU  
Alexandra Silocea – Roderick Cox – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)        
15/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 15 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  RODERICK COX Solistă: ALEXANDRA SILOCEA – pian J. Brahms: Uvertura Tragica, op. 81 F. Mendelssohn: Concertul nr. 1 în sol minor [...]
Concert aniversar ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO – 75 de ani
17/11/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 17 noiembrie 2024, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Radu Greluș – Ch. Warren-Green – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
20/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 20 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN – GREEN Solist:  RADU GRELUȘ – clarinet G. Rossini: Uvertura operei L’italiana in Algeri W. A. [...]
Rossini – Petite Messe Solennelle – ONR, D. Crescenzi (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)     
22/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 22 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: DAVID CRESCENZI Soliști: VERONICA ANUȘCA – soprană LILIA ISTRATII – mezzosoprană ANDREI PETRE – tenor MARIUS BOLOȘ – bas G. [...]
Simona Strungaru – Orchestra de Cameră Radio – All Mozart (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
27/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare şi Solistă: SIMONA STRUNGARU Wolfgang Amadeus Mozart Simfonia nr. 3 în mi bemol major, KV18 [...]
Sebastian Burneci Quintet – ”See You at the Radio”
28/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 28 noiembrie 2024, ora 19.00 See You at the Radio SEBASTIAN BURNECI QUINTET SEBASTIAN BURNECI – trompetă ALESSANDRO FLORIO – chitară MATTIA MAGATELLI– contrabas CARMELO GRACEFFA – [...]
Maria Marica – Fr. Chaslin – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)           
29/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 29 noiembrie 2024, ora 19.00 Seară de muzică franceză ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: FREDERIC CHASLIN Solistă: MARIA MARICA – vioară M. Ravel: Suita Mama mea gâsca E. Chausson: Poème pentru vioară [...]
Events on 31/10/2024
Events on 07/11/2024
CORUL ACADEMIC RADIO
7 nov. 24
București
Events on 14/11/2024
Events on 28/11/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.