Centenarul României la Sala Radio: Horia Andreescu dirijează Enescu și Ciprian Porumbescu!

Publicat in 30/11/2018

Vineri, 30 noiembrie (19.00), Sala Radio va fi gazda unui concert extraordinar dedicat Centenarului României!

Sub bagheta apreciatului dirijor HORIA ANDREESCU, Orchestra Națională Radio va interpreta un program 100% românesc, selecționat special pentru evenimentul centenar. Seara va debuta cu partitura Suite roumaine semnată de George Enescu și tot sub semnătura marelui compozitor român veți asculta și Şapte cântece pe versuri de Clement Marot (orchestrația: Th. Grigoriu) – cu participarea sopranei IRINA IORDĂCHESCU.

Obișnuit cu cele două celebre Rapsodii semnate de Enescu, publicul va avea șansa de a asculta la Sala Radio o frumoasă partitură, mai rar interpretată pe scenele de concert: Rapsodia română semnată de Ciprian Porumbescu, ce surprinde cu extrem de multă sensibilitate specificul spiritului românesc. Programul concertului extraordinar cuprinde și fragmente din banda sonoră a filmului ”Mihai Viteazul” (1971, regia: Sergiu Nicolaescu), suită ce poartă semnătura lui Tiberiu Olah și Trei dansuri româneşti, creație a compozitorului Theodor Rogalski. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU).

În pauza concertului, Editura Casa Radio marchează aniversarea Centenarului Marii Uniri prin lansarea a două albume muzicale:

  • România Centenar – CD ce cuprinde înregistrări din Fonoteca Radio România, o selecție reprezentativă pentru acest concept editorial, marca Radio România Muzical;
  • Cântecele Unirii – album de cântece patriotice românești – precum „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire” sau „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!” – înregistrate recent de Corul Academic Radio (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU).

La eveniment va participa Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical.

Concertul Centenar încheie la Sala Radio o lună de evenimente extraordinare, deschisă la 1 noiembrie prin concertul ce a aniversat 90 de ani sărbătoriți de Radio România și continuată prin evenimentele din Festivalul RadiRo (ediția a IV-a), unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio.

  HORIA ANDREESCU este dirijor principal al Filarmonicii George Enescu și pentru mai bine de 18 ani a fost director artistic și dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. De-a lungul timpului a condus ansambluri de excepție precum Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid ș.a. Una dintre inițiativele sale deosebite este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015.

IRINA IORDĂCHESCU, fiica marelui bariton Dan Iordăchescu, este din 2005 solistă a Operei Naționale București, însă deja din anul 2001 se făcea remarcată ca invitată la Teatro alla Scala – Milano, unde a susținut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A colaborat și cu alte instituții muzicale din străinătate, precum Orchestra simfonică din Mulhouse (Franța), L’Estro Armonico din Luxemburg, Orchestra Clasică Ciudad de Murcia (Spania), Filarmonica de Stat din Salonic (Grecia), Orchestra Filarmonică Veneta (Italia) și Brabants Orchestra din Olanda. A susținut concerte alături de Gheorghe Zamfir la Carnegie Hall din New York, la Chicago, la Tel Aviv, Ierusalim și Haifa. În 2012, Irina Iordăchescu a fost invitată să cânte Musetta din „La Bohème” („Boema”) de Giacomo Puccini la Glyndebourne Festival (Marea Britanie).

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

                 Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

                Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Albumele România Centenar și Cântecele Unirii sunt disponibile la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preț de producător. De asemenea, pot fi achiziţionate de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }