Cea mai mare orga din sud-estul Europei rasuna la Sala Radio!

Publicat in 23/01/2020

Joi, 23 ianuarie (19.00), publicul bucureștean va avea ocazia să asculte cea mai mare orgă din sud-estul Europei (7600 de tuburi): orga Sălii Radio, construită în Cehia, în 1960.  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO va interpreta Concertul în re minor pentru orgă şi orchestră de HÄNDEL, sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH și în interpretarea solistică a lui DAN RACOVEANU – orgă.

În aprilie 2000, Dan Racoveanu a interpretat la Ateneul Român, în primă audiţie în România, coralele din Colecţia “Neumeister” de J. S. Bach (descoperite în 1984). Tot în Anul Bach, a organizat în premieră în România primul festival de muzică barocă pe instrumente de epocă (la Ateneul Român).

Seara de la Sala Radio se va deschide cu Uvertura Rosamunde semnată de compozitorul austriac FRANZ SCHUBERT, creată pentru premiera piesei de teatru cu același nume semnate de Helmina von Chézy, scriitoare de origine germană.

A doua parte a concertului propune publicului cunoscuta lucrare a lui FELIX MENDELSSOHN Die erste Walpurgisnacht (Prima noapte a Walpurgiei), bazată pe poemul lui Goethe și descriind un conflict între ritualuri păgâne și forțe creștine. Evenimentul se va derula cu participarea soliștilor vocali SORANA NEGREA (alto), LIVIU INDRICĂU (tenor), DANIEL FILIPESCU (bariton), FILIP PANAIT (bas) și a CORULUI ACADEMIC RADIO (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU).

Evenimentul va fi dirijat de JÓZSEF HORVÁTH, a cărui activitate artistică este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș. Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.

După studii urmate la Universitatea Națională de Muzică București și la Academia Sibelius – Helsinki, DAN RACOVEANU a participat la cursurile unor prestigioase academii precum: Academia de Muzică Veche – Innsbruck (Austria), Academia Bach – Porrentruy (Elveţia), Academia Internaţională Bach – Stuttgart (Germania), atât în calitate de organist cât şi de dirijor.

În 1992 a înființat ansamblul baroc Continuo” specializat în practica interpretativă a perioadei barocului, pornind de la studiul surselor de epocă. La Biserica Lutherană, în calitate de organist, cantor şi dirijor al corului “Martin Luther” a organizat stagiuni de concerte de orgă, camerale şi corale. A susținut numeroase recitaluri în Germania, Elveţia, Franţa, Finlanda, Italia, Polonia, Irlanda, Anglia şi în țară și promovează literatura de orgă la patru mâini, realizând transcripții după Enescu, Lipatti, Mendelssohn, Wagner. Din 2007 este invitat anual la Atelierele de Muzică Veche de la Tréport (Franța) pentru a susține masterclass-uri.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }