Cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic: Simfonia nr. 3 de MAHLER încheie stagiunea Sălii Radio

Publicat in 19/06/2023

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) – vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

Lucrarea a fost votată într-un top realizat de BBC Music Magazine între cele mai importante 10 simfonii compuse vreodată. Fragmente din creația lui Mahler au fost interpretate în ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena (2004).

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL, care și-a început cariera ca  violonist al celebrei Filarmonici din Viena. Începând din 2022, acesta este director muzical pentru două ansambluri importante: Orchestre National des Pays de la Loire (Franța) și Orchestra Națională de Tineret a Canadei.

Invitată specială a serii este și ROXANA CONSTANTINESCU, una dintre cele mai apreciate voci ale României, care se bucură de o frumoasă carieră internațională, pe scene ca Opera din Paris, Opera din Los Angeles sau Théâtre du Capitole – Toulouse.

O prezență muzicală dinamică, carismatică și convingătoare pe podium, SASCHA GOETZEL a fost numit, la sfârșitul anului 2021, director muzical pentru Orchestre National des Pays de la Loire, post pe care l-a preluat pentru un mandat inițial de patru ani, începând cu septembrie 2022. În plus, a fost numit în funcția de director muzical al NYO-CAN, Orchestra Națională de Tineret a Canadei, începând din vara anului 2022.

În timpul mandatului său de 11 stagiuni în calitate de dirijor principal și director artistic al Orchestrei Filarmonicii Borusan din Istanbul, a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestui ansamblu. Programarea sa plină de imaginație, înregistrările premiate și spectacolele lăudate pe scară largă – inclusiv turneele la Festivalul de la Salzburg, BBC Proms, Royal Concertgebouw, Musikverein – Viena, Théâtre des Champs-Elysées și Hong Kong Arts Festival – se numără printre realizările sale notabile.

A fost aplaudat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestra Simfonică din München, Orchestra Filarmonicii din Londra, Filarmonica din Dresda, Orchestra Filarmonicii din Israel, Orchestra Filarmonicii Radio din Olanda, Orchestre National de France, Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo, Orchestre National de Bordeaux-Aquitaine, Orchestra Simfonică Radio din Viena. Alături de pozițiile de director muzical la ONPL din Franța și NYO – Canada, Goetzel deține în prezent poziția de dirijor principal invitat al Filarmonicii din Sofia.

În 2014, a avut un debut extraordinar la Opera de Stat din Viena, dirijând Le Nozze di Figaro, ceea ce a dus la șase angajamente ulterioare – producții cu Die Fledermaus, La Bohème, Don Giovanni, Rigoletto, Flautul fermecat și Rosenkavalier. De asemenea, a dirijat la Teatrul Mariinski, Opera din Zürich, Opéra de Rennes, Wiener Volksoper, Opéra de Montpellier.

Născut la Viena, Sascha Goetzel s-a format inițial ca violonist și apoi a urmat studii de dirijorat, mai întâi în Austria și apoi la Academia Sibelius (Helsinki). Și-a aprofundat educația în Statele Unite, lucrând cu mari dirijori ca Seiji Ozawa, Riccardo Muti, André Previn, Zubin Mehta și Bernhard Haitink.

Apreciată de presa internațională ca fiind „o mezzosoprană de clasă mondială, unde, de la registrul său inferior bogat, care amintește de un vin de Porto de epocă, până la vârful său radiant, cântecul său este perfect, iar interpretarea sa, de asemenea, este remarcabil de reușită” (Star Tribune), ROXANA CONSTANTINESCU este renumită pentru complexitatea muzicalității sale, pentru capacitatea de a aborda stiluri diferite cu aceeași frumusețe.

Recent, și-a sărbătorit debutul la Opéra de Paris cu rolul Bradamante din Alcina de Händel și a revenit la Festivalul George Enescu de la București, sub bagheta lui José Cura. A interpretat cu succes rolul titular în Juditha Triumphans de Vivaldi la Opera Națională din Grecia, o nouă producție filmată de Mezzo TV și difuzată în întreaga lume.

Roxana a concertat în săli celebre ca la Konzerthaus Wien, Luxembourg Philharmonie, Laeiszhalle Hamburg și Essen Philharmonie. A debutat în Requiemul de Verdi la Auditorium di Milano și a revenit pentru a lucra cu Masaaki Suzuki și cu Seattle Symphony. În domeniul operei, ultimele sale apariții au fost la Opera din Montpellier în Visul unei nopți de vară de Britten – rolul Hermia, precedate de apariții de succes la Opera din Oviedo și la Teatro Lirico di Cagliari în rolul titular din Carmen.

Stagiunea trecută a început cu Simfonia nr. 9 la Festivalul George Enescu din România, urmat de un concert de gală cu Roberto Alagna la Musikkens Hus Aalborg și de un program de Mozart și Bach la Sala de concerte Ceaikovski (Moscova), dirijat de Helmuth Rilling.

Roxana Constantinescu a avut debuturi extrem de apreciate la Opera din Zurich și la Teatro la Fenice în rolul Adalgisa din Norma; la Opera din Israel în rolul Fenena din Nabucco; la Opéra Royal de Versailles în rolul Emira într-o nouă producție a operei Siroe; la Teatro dell’Opera di Roma în Manon Lescaut și la Los Angeles Philharmonic într-o nouă producție a operei Così fan tutte. Alte interpretări au inclus Rosina în Il Barbiere di Siviglia la Wiener Staatsoper, Deutsche Oper Berlin și la New National Theatre Tokyo; Despina în Così fan tutte și Zerlina în Don Giovanni pentru Opera din Los Angeles; Nicklausse în Les Contes d’Hoffmann, într-o nouă producție la Theater an der Wien; Dorabella în Così fan tutte și Fatime în Oberon la Théâtre du Capitole Toulouse ș.a.

Între 2007 și 2010, Roxana Constantinescu a fost membră a ansamblului solist al Operei de Stat din Viena, unde a debutat în rolurile Rosina, Cherubino, Zerlina, Nicklausse, Lola, Fjodor și Stéphano, pentru a numi doar câteva dintre acestea. Înregistrarea CD-ului ei cu Pulcinella de Stravinski – sub bagheta lui Pierre Boulez – a fost nominalizată în 2010 la Premiul Grammy.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti. Biletele și abonamentele achiziționate până la data de 1 mai 2023 prin iabilet.ro rămân valabile. 

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.