„Cântecul de lebădă” al lui Mozart: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră la Sala Radio  

Publicat in 13/11/2024

13.11.2024

 

 

 

Ați ascultat vreodată ultima creație finalizată de Mozart, cu doar câteva săptămâni înainte de trecerea sa în neființă, considerată un „cântec de lebădă” al genialului compozitor? Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră va fi cântat la Sala Radio, miercuri, 20 noiembrie 2024 (19.00), de Orchestra de Cameră Radio, în interpretarea solistică a tânărului clarinetist multipremiat internațional Radu Greluş.

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului britanic Christopher Warren-Green, care a devenit extrem de cunoscut publicului larg grație implicării sale în evenimentele majore din viața Familiei Regale britanice. A fost invitat să dirijeze la serviciile de nuntă ale Majestății Sale Regele Charles al III-lea și Majestății Sale Regina Camilla, ale Alteței Sale Regale Prințul și Prințesa de Wales (Prințul William și Kate Middleton) și ale Ducelui și Ducesei de Sussex (Prințul Harry și Meghan Markle). De asemenea, a dirijat Orchestra de Cameră din Londra cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Majestății Sale Regina Elisabeta și Orchestra Philharmonia pentru concertul de 90 de ani al Majestății Sale la Teatrul Regal, Drury Lane. Programul serii de la Sala Radio mai cuprinde Rossini – Uvertura operei L’italiana in Algeri și Beethoven – Simfonia nr. 4.

 

Dirijorul britanic CHRISTOPHER WARREN-GREEN este directorul muzical al London Chamber Orchestra din Marea Britanie. Este dirijor laureat și consilier artistic al Orchestrei Simfonice din Charlotte, Carolina de Nord, după un mandat de 12 ani ca director muzical. În 2022, a sărbătorit o carieră profesională de 50 de ani, timp în care a dirijat orchestre eminente din întreaga lume, printre care Orchestra din Philadelphia, Orchestra din Minnesota, orchestrele simfonice din Detroit, Houston, Toronto, Seattle și Vancouver, precum și Orchestra Simfonică Națională din Washington D.C. ș.a. În Marea Britanie, a colaborat cu orchestrele Philharmonia, Royal Philharmonic, London Philharmonic, Royal Liverpool Philharmonic și Royal Scottish National. În Europa, a dirijat Orchestre National de Belgique, Beethoven Orchestra Bonn, Orchestre National de Montpellier, Orchestra Simfonică RTÉ, Orchestra Simfonică a Islandei și, în Asia de Est, orchestrele simfonice Hong Kong Philharmonic, NHK Symphony, Yomiuri Nippon, Singapore, Sapporo și KBS.

Dirijor și violonist, Christopher Warren-Green și-a început cariera la vârsta de 17 ani, iar la 21 de ani a fost numit concertmaestru al Orchestrei Naționale BBC din Țara Galilor, apoi a ocupat aceeași poziție în Orchestra Philharmonia sub bagheta lui Riccardo Muti și, mai târziu, a devenit concertmaestru al orchestrei Academiei St. Martin in the Fields, sub bagheta lui Sir Neville Marriner. Este membru al Academiei Regale de Muzică, unde a fost profesor timp de opt ani.

 

RADU GRELUŞ, în prezent clarinetist al Orchestrei de Cameră Radio, și-a început călătoria muzicală în Sibiu, sub îndrumarea tatălui său. Debutul său promițător a avut loc în 2010, când a câștigat prima ediție a concursului „Drumul spre celebritate”, organizat de Radio România Cultural. Au urmat participări și distincții la concursuri atât în țară cât și pe plan internațional, cum ar fi premiul 2 și premiul special „Regione Puglia” la Concursul Internațional Saverio Mercadante din Italia, premiul 3 la Concursul Internațional Gheorghe Dima din Cluj, premiul 1 la Concursul Lions Club din Timișoara și la Concursul Internațional de Clarinet și Saxofon din Iași, cât și premiul 3 la Concursul Internațional Thomas Kutti din Augsburg, Germania.

Dornic să-și perfecționeze talentul, Radu a urmat studiile avansate la Academia de Muzică din Basel, Elveția, unde a absolvit sub îndrumarea lui Francois Benda. Ca solist a fost prezent alături de Orchestrele Filarmonicilor din Sibiu, Cluj şi Timișoara, cât şi alături de ansambluri camerale precum Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra de Cameră a Academiei din Basel.

Interpretarile sale au putut fi remarcate în prestigioase săli de concert din Europa, precum Musikverein din Viena, Tonhalle Zurich, sala Filarmonicii din Paris, Philharmonie și Konzerthaus din Berlin sau Victoria Hall din Geneva, ca membru al Orchestrei Române de Tineret, al Orchestrei de Tineret a Elveției și al Romanian Chamber Orchestra.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bile

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }