Călătorie muzicală în Boemia, sub bagheta dirijorului britanic ADAM HICKOX    

Publicat in 26 octombrie 2022

Tânărul dirijor ADAM HICKOX, sub bagheta căruia vor evolua în perioada următoare BBC Scottish Symphony Orchestra sau Royal Philharmonic Orchestra – Londra va dirija miercuri, 2 noiembrie 2022 (de la 19.00) ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, într-un frumos concert Haydn/Dvořák/Mozart.

Concertul de la Sala Radio va debuta cu Simfonia nr. 44 semnată de HAYDN, celebrul compozitor austriac considerat „părintele simfoniei”, creator a 106 lucrări încadrate genului simfoniei.

Seara va continua cu Suita Cehă de DVOŘÁK și se va încheia tot în peisajul Boemiei prin Simfonia nr. 38 – Praga, ce poartă semnătura lui MOZART. Lucrarea a avut premiera în ianuarie 1787, în timpul primei sale vizite în oraș, ceea ce explică și numele acordat partiturii.

Foto: Olivia Da Costa

Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra, dirijorul britanic ADAM HICKOX a demonstrat deja o fluiditate impresionantă a tehnicii și o interpretare matură a unui vast repertoriu simfonic și de operă. În anul 2022 și-a încheiat mandatul de asistent dirijor al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam.

În stagiunea curentă 2022/23, Adam Hickox își va face debutul cu BBC Scottish Symphony Orchestra sau Royal Philharmonic Orchestra, la Wigmore Hall, în evenimentele dedicate sărbătoririi Bicentenarului Academiei Regale de Muzică din Londra. De asemenea, se va întoarce la Orchestra Simfonică BBC pentru un concert de studio și la Orchestra Simfonică din Rotterdam pentru concerte în cadrul stagiunii acesteia. În ultimii ani, a dirijat ansambluri ca Orchestre de Paris, Gävle Symphony Orchestra (Suedia) și Orchestra Națională BBC din Țara Galilor.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
17
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }