Ansamblul PlaCello Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian Turneul naţional UVERTURA 18-28 octombrie 2021

Publicat in 17/10/2021

Ansamblul PlaCello

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian

Turneul naţional UVERTURA

 18-28 octombrie 2021

Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian, unii dintre cei mai talentați violonceliști români din prezent, propun publicului o incursiune muzicală inedită, ce cuprinde aranjamente ale unora dintre cele mai faimoase uverturi.

Turneul național UVERTURA se va desfășura în această toamnă în orașele Bacău, Reghin, Sibiu și București și propune prin repertoriul ales, transcripţii ale celor mai faimoase uverturi de Piotr Ilici Tchakovsky, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Georg Friedrich Händel şi Marc-Antoine Charpentier, în aranjamente pentru patru violoncele.

Ansamblul PlaCello și Proiectul UVERTURA au apărut la inițiativa violoncelistului Răzvan Suma în anul 2019 – “Parcă nu ne-am săturat de acest imens izvor de frumusețe – partener fidel de viață, violoncelul. Am plusat: Ansamblul PlaCello format din patru violonceliști este de fapt un vis la început de noapte. Știind ce înseamnă să construiești un grup de muzică de cameră, sperăm ca „noaptea” să fie cât mai lungă și ne bucurăm de primii doi ani de colaborare.” – declară Răzvan Suma.

Turneul național UVERTURA este organizat de Asociația Culturală PlaCello care fost inființată în anul 2020 cu obiectivul de a ajuta la dezvoltarea nivelului artistic muzical în România prin organizarea de concerte, turnee și masterclass-uri. Proiectele Asociației Culturale PlaCello se adresează unui public de toate vârstele și stabilesc noi moduri de comunicare și interacțiune umană, promovând muzica de cea mai bună calitate – clasică sau fusion – pe scenele naționale și internaționale.

Cu un repertoriu variat și accesibil pentru public, Ansamblul PlaCello interpretează repertorii clasice și muzică de divertisment în formulă de două până la șase violoncele. În 2021 Ansamblul PlaCello a avut deosebita plăcere să concerteze alături de Blaise Déjardin, violoncelist și aranjator al Boston Cello Quartet, unul dintre cele mai renumite cvartete de violoncele din lume.

Până în prezent Ansamblul PlaCello a susținut concerte în cadrul unor renumite festivaluri (ICon Arts, Vară Magică, ArtSafari 2020, Poezie și Muzică din Bistrița), au fost invitați la filarmonici din România (Filarmonicile din Satu Mare, Brașov și Sibiu) dar și în străinătate (Grecia – Salonic Megaron Music Festival și Vietnam – Cello Fundamento), au concertat pe scene virtuale/online (TAMTAM, ICR New York, Propatria) și au participat la proiectul educațional Pavilion Muzical din Timișoara 2021.

PROGRAMUL CONCERTELOR TURNEULUI NAȚIONAL UVERTURA:

18 octombrie: Bacău, Filarmonica Mihail Jora, ora 18:30

20 octombrie: Reghin, Casa de Cultură Eugen Nicoară, ora 19:00. Concert organizat în parteneriat cu Asociația Artiștilor Lutieri din România.

22 octombrie: Sibiu, Filarmonica din Sibiu, Sala Thalia, ora 19:00

27 octombrie: București, Sala Radio, ora 19:00

28 octombrie: București, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Sala de Concerte, ora 12:00. Concert interactiv cu caracter educațional organizat în parteneriat cu C.N.A. Dinu Lipatti și MiniCellos – Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-uri partenere și de la casele de bilete ale sălilor în care vor avea loc concertele în fiecare oraș.

♫♫♫

Răzvan Suma violoncelist

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

SOLIST CONCERTIST al Orchestrelor Radio și Conf. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București, Director Artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului.

Răzvan Suma este promotor, organizator și interpret în turnee naționale și internaționale din anul 2006.

De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?” violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german, iar apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul românesc în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015) „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” din 2018 a dus spre o nouă abordare artistică a activității violoncelistului Răzvan Suma. Ca urmare a turneului naţional “Vă place BACH?”, Răzvan Suma a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.

Latura pedagogică a carierei sale este impresionantă, în plus față de activitatea didactică de la Universitatea de Muzică din București, susține masterclass-uri în țară și în străinătate (Argentina, Spania, Belgia, Lituania, Coreea, Italia, Bulgaria, Serbia, Ucraina), și a organizat timp de șapte ani masterclass-ul Muzica la Altitudine, un curs de măiestrie cu elevi și studenți selectați din toată lumea.

Prestigioasele concursuri „Giovanni Batista Viotti” din Italia, „Markneukirchen” din Germania sau „Villa de Llanes” din Spania sunt doar câteva dintre cele mai importante premii câştigate de Răzvan Suma prin participările sale la competiţiile naţionale şi internaţionale, într-o carieră competiţională începută la şase ani.

Ștefan Cazacu violoncelist

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ștefan se bucură de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes prin educația complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la București alături de profesorul Răzvan Suma și la M.D.W. Viena prin bursa Erasmus cu profesorul Reinhard Latzko.

A participat la cursuri de perfecționare susținute de apreciați violonceliști pe scena muzicală internațională, precum Wolfgang Boettcher și Frans Helmerson.

Este laureat al Concursului Internațional George Enescu 2021 și a obținut premii precum: Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria, Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia, Marele Premiu la etapa națională a Concursului Eurovision Young Musicians.

A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu Filarmonica din Chișinău sau cu Orchestra de Tineret din Alicante – Spania. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters.

Ștefan Cazacu colaborează din anul 2011 cu ansamblul Violoncelissimo, care presupune o formulă flexibilă – până la 100 de violoncele – în funcție de eveniment. Alături de Violoncelissimo, Ștefan Cazacu a cântat în străinătate, în mari orașe ca Bruxelles, Paris, Washington DC, dar și în țară, la București, Iași, Timișoara, Oradea, Arad, Tulcea, ș.a.

Ștefan este solist concertist și șef de partidă al Orchestrei Române de Tineret și al Orchestrei Naționale Simfonice a României, doctorand al Universității Naționale de Muzică București și profesor în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.

stefancazacu.com

Ella Bokor violoncelistă

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ella este membră a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016. De asemenea, a susținut turnee internaționale în Irlanda, Vietnam și Moldova.

Dintre cele mai importante festivaluri, programe culturale și educaționale la care fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Isa16 – International Summer Academy, Villa Musica, Plovdin Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Salonic Megaron Music Festival, Baroque Week, Bucharest Music Film Festival, Simn Festival, TIFF, Festivalul Meridian, SoNoRo Interferențe, Pavilion Muzical și ConnectArts.

De-alungul carierei artistice a susținut concerte alături de muzicieni de prestigiu precum: Mindaugas Bačkus, Alexander Bouzlov, Leonid Gorokhov, Jan-Erik Gustaffson, David Grimal, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Atanas Krastev, Sergey Malov, Cristian Măcelaru, Adrian Mantu, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Răzvan Popovici și Denis Severin.

A colaborat cu orchestre precum: Filarmonica „George Enescu”, ansamblul Les Dissonances și Richard Wagner International Orchestra, fiind membră a Orchestrei Române de Tineret și a Orchestrei Naționale Simfonice a României.

Ella a absolvit studiile de Licență, Master și Doctorat în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu și a studiat prin bursa Erasmus în Germania la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main.

CD-ul Tales este o realizare a Duo Cello Jaya, formație camerală care împlinește în 2021 zece ani de activitate și care are în repertoriu peste 10 lucrări compuse și dedicate acestui ansamblu cameral.

Este fondatoarea proiectului MiniCellos, fiind susținuă de violoncelistul Răzvan Suma – primul masterclass din România pentru violonceliști începători, care în anul 2021 a ajuns la a treia ediție desfășurându-se în cadrul ICon Arts Transilvania.

Ella este C.D.A. la Catedra de muzică de cameră a U.N.M.B., președinte al Asociației Culturale PlaCello și secretar muzical al C.N.A.T.R. În anul școlar 2020-2021 a obținut 15 premii la concursuri naționale și internaționale fiind profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.

www.duocellojaya.ro minicellos.blogspot.com

Mircea Marian violoncelist

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Mircea este un violoncelist cu o variată şi bogată activitate artistică, fiind Solist Instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, profesor la catedra de muzică de cameră a U.N.M.B., profesor de violoncel la U.V.T. și C.N.A. Dinu Lipatti, membru al Duo Cello Jaya, Larson Trio, Violoncellissimo și al Cvartetului  Profil.

Este absolvent a studiilor de Licență, Master și Doctorat a Universității Naționale de Muzică București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu, iar pe parcursul dezvoltării sale artistice a studiat și a susținut recitaluri alături de muzicieni de prestigiu precum: Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Frans Helmerson, Diana Ketler, Aage Kvalbein, Fenyo Laszlo, Olsi Leka, Robin Pharo, Răzvan Popovici, Marcin Sieniawski și Răzvan Suma.

A susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Philharmonisches Orchester Altenburg Gera, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio București, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de Stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Orchestra Universității din Graz-Austria și Filarmonica Oltenia din Craiova.

Mircea a participat la festivaluri și proiecte educaționale precum: Festivalul Internațional George Enescu, ICon Arts, Festivalul Internațional SoNoRo, SoNoRo Interferențe, Nocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, Simn Festival, ConnectArts, Festivalul Enescu și muzica lumii, Festivalul Internațional Intrada, Festivalul Chei, Festivalul Mozartissimo, European Music Open Festival.

De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist cât și alături de Duo Cello Jaya.

duocellojaya.com

♫♫♫

Organizator: Asociația Culturală PlaCello

Coproducător: Radio România

Parteneri: Asociația Artiștilor Lutieri din România, ELSACO, Cai de Vis, Motif Hub, Vestra, UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Universitatea Națională de Muzică București, Opera Națională București, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, MiniCellos.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Orchestrele și Corurile Radio, Cover stories.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
13
14
15
16
18
20
21
22
23
24
27
29
30
1
2
3
4
Unforgettable – A tribute to Natalie Cole – BIG BANDUL RADIO
11/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Unforgettable – A tribute to Natalie Cole Invitati – pianistul Sorin Zlat si vocalista Mihaela Alexa Pret/bilet: Categoria I [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
12/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: ALEXANDER STEINITZ În program lucrări de: Johann Strauss, Edvard Hagerup Grieg, Antonín Dvořák, Aleksandr Porfirievici Borodin, Léo Delibes, Johannes Brahms, Bedřich Smetana Pret/bilet: Categoria [...]
HORIA MIHAIL – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
17/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN-GREEN Solist: Horia Mihail – pian I. Stravinski: Concert în mi bemol major pentru orchestră de cameră, Dumbarton Oaks W. A. [...]
Mihai Ritivoiu-: Katharina  Wincor- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
19/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina  Wincor Solist: Mihai Ritivoiu – pian W. A. Mozart: Simfonia nr. 39 în mi [...]
The Magic of Swing – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
25/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitati: Jazz Roots Bucharest Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
GALĂ DE OPERĂ – Cristina Păsăroiu
26/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO GALĂ DE OPERĂ Dirijor:  David Crescenzi Solistă: Cristina Păsăroiu – soprană CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 100 [...]
In memoriam Natasa Raab- ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO
28/01/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş In memoriam Natasa Raab Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria [...]
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
31/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL Franz Schubert: Simfonia nr. 5 în si bemol major, D 485 Rondo în la major pentru vioară [...]
SASCHA GOETZEL- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
02/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: SASCHA GOETZEL W. A. Mozart: Simfonia nr. 41 în do major, KV 551 – Jupiter A. Bruckner: Missa nr. 3 în [...]
Events on 11/01/2024
Events on 12/01/2024
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
12 ian. 24
București
Events on 17/01/2024
Events on 19/01/2024
Events on 26/01/2024
Events on 28/01/2024
Events on 31/01/2024
Events on 02/02/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }