Ansamblul Musica Viva: recital Beethoven la Sala Radio

Publicat in 13/04/2022

Ansamblul Musica Viva – fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea – formație ce a prezentat publicului din ţară şi din străinătate proiecte de succes, propune publicului miercuri, 20 aprilie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, un recital dedicat integral lui Beethoven, sugestiv intitulat „Scene și personaje”.

Din repertoriul ansamblului face parte Integrala Trio-urilor cu pian beethoveniene – prezentată prima oară de Musica Viva în stagiunea 2011-2012, la Bucureşti şi Mogoşoaia. Dintre aceste lucrări semnate de „titanul” de la Bonn, evenimentul de la Sala Radio aduce în fața spectatorilor trei trio-uri și o serie de variațiuni: Triosatz Hess 48, Trio WoO 38, Trio op. 38, după Septetul op. 20, și Variațiunile op. 44.

„Recitalul din data de 20 aprilie va oferi publicului Scene şi Personaje, recital cu lucrări de tinereţe realizate din surse de inspiraţie inedită – opere contemporane lui Beethoven, lucrări deja concepute, frânturi de muzici populare vieneze – dându-ne posibilitatea să explorăm caleidoscopul experienţelor de viaţă ale autorului, de la întâlniri amoroase la prietenii decepţionante, de la lumea operei şi a saloanelor princiare la veselia cârciumilor. Toate aceste bijuterii muzicale sunt străbătute de spiritul componistic fundamental beethovenian, în plenitudinea voinţei, a nobleţei şi a simţului său superior de echilibru arhitectonic.”

  • declară membrii ansamblului Musica Viva

Îi veți aplauda pe scena bucureșteană pe membrii ansamblului: ANDREEA BUTNARU – pian, ADRIAN FLORESCU – vioară și FLORIN MITREA – violoncel.

Printre proiectele prezentate de Musica Viva care s-au bucurat de un succes deosebit se numără CD-ul O călătorie spre Secolul al XX-lea (2017), recitalul Brahmsiana (2008), spectacolul sincretic De ce îl iubim pe Eminescu (2016-2017), proiectul de mare anvergură Beethoven – Integrala trio-urilor cu pian (2011-2012) şi Dialoguri cu Muzică (2013-2015). În 2013, Musica Viva a fost unul dintre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio și în 2017 s-a numărat printre ansamblurile invitate la Festivalul Internațional „George Enescu”.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }