ALEXANDRU TOMESCU va cânta MENDELSSOHN pe vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu, concert transmis LIVE de la SALA RADIO

Publicat in 19/04/2021

ALEXANDRU TOMESCU va interpreta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu unul dintre cele mai cunoscute și mai des interpretate în întreaga lume concerte de vioară compuse vreodată: Concertul în mi minor, ce poartă semnătura lui FELIX MENDELSSOHN.

Miercuri, 21 aprilie, de la 19.00, veți urmări LIVE de la SALA RADIO acest eveniment prezentat de Orchestra de Cameră Radio, transmis pe conturile de Facebook, dar și pe calea undelor. Concertul este o creație revoluționară pentru timpurile în care a fost compus și pune la încercare virtuozitatea solistului încă de la primele acorduri. Mendelssohn a conceput lucrarea pentru bunul său prieten, violonistul Ferdinand David, care a și cântat-o la premiera absolută din 1845, la Leipzig.

Concertul de la Sala Radio va fi dirijat de JÓZSEF HORVÁTH. În partea a doua a programului veți asculta o lucrare rar interpretată, dar extrem de frumoasă: Simfonia în Re Major, creație a compozitorului ceh JAN VOŘÍŠEK (1791 – 1825). Acesta și-a construit o parte din drumul său muzical în Viena, unde l-a cunoscut pe Beethoven (pe care îl admira foarte mult) și pe Schubert, care i-a devenit foarte bun prieten. Singura sa simfonie este compusă la doar 30 de ani, din cei 34 de ani de viață de care s-a bucurat.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.

ALEXANDRU TOMESCU este solist concertist al Orchestrelor Radio România, din anul 2002. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).

A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz,  în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

Alexandru TOMESCU a câștigat – în noiembrie 2018 – pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească.

Cariera artistică a dirijorului JÓZSEF HORVÁTH este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș. Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }