Alexandru Tomescu cântă Philip Glass la Sala Radio

Publicat in 18 martie 2025

17.03.2025

 

 

 

Vineri, 21 martie 2025 (de la 19.00), cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, va interpreta la Sala Radio The American Four Seasons pentru vioară și orchestră, lucrare semnată de Philip Glass, unul dintre cei mai mari compozitori americani contemporani. Creația lui Glass face trimitere la celebra suită de concerte Anotimpurile de Vivaldi, dar muzicianul american lansează o provocare publicului. Părțile partiturii sale nu sunt intitulate clar, astfel încât rămâne la latitudinea ascultătorului ce parte corespunde cărui anotimp, în funcție de stările pe care le resimte fiecare spectator.

Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio și dirijat de Gabriel Bebeșelea se va încheia cu Simfonia nr. 4 – The Jungle, concepută de alt mare creator american: Wynton Marsalis, deținător a 9 premii Grammy. Simfonia ne va purta în lumea cosmopolită, fascinantă și captivantă a New York-ului, în energia frenetică ce definește orașul american: „New York City este cea mai fluidă, plină de tensiune și cea mai cosmopolită metropolă pe care lumea modernă a văzut-o vreodată”, spune Wynton Marsalis. Capodopera lui Marsalis evidențiază paradoxurile care definesc orașul New York, dar este și o meditație asupra a ceea ce înseamnă a fi uman astăzi. O încercare de a înțelege vâltoarea vieții moderne și de a le aminti ascultătorilor ce ne unește.

 

GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului „Musica Ricercata”. Muzicianul român se bucură de o carieră internațională bogată, fiind invitatul unor ansambluri apreciate, precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei etc.

Printre momentele importante ale stagiunii 2024/25 se numără debutul cu Orchestra Filarmonică din Shanghai, conducerea în turneu a Orchestrei Tonkunstler și participarea cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut și pentru faptul că se dedică cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale demult uitate sau neglijate. În 2017, pentru a scoate la lumină o astfel de muzică, a fondat ansamblul „Musica Ricercata” – un colectiv artistic internațional dedicat interpretării informate din punct de vedere istoric a muzicii.

În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori din lume: Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și cu dirijorul Kurt Masur la Festivalul Aurora Classical.  În 2011 a primit o bursă constând într-un stagiu la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea de a asista la repetițiile și concertele unora dintre cei mai reprezentativi dirijori din prezent.

 

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.

A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI și ce surse îi hrănesc inspiraţia.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
1
2
3
4
5
6
8
9
10
11
15
17
18
19
20
22
23
24
25
1
2
Opera în concert - Cosi fan tutte - Mozart
29/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Toufic Maatouk Wolfgang Amadeus Mozart: Opera în concert - Cosi fan tutte Solişti: Andreea Soare, Fiordiligi Lilia Istratii, [...]
The magic of…Latin Jazz- BIG BANDUL RADIO
30/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The magic of…Latin Jazz
Katharina Wincor- Alexandra Segal  - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
31/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina Wincor Solistă: Alexandra Segal  - pian J. Suk: Povestea unei seri de iarnă, op. 9 Fr. Chopin: Concertul nr. 2 [...]
Dmitri Matvienko- George Cosmin Bănică- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dmitri Matvienko Solist: George Cosmin Bănică - vioară F. Mendelssohn: Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64 A. [...]
Valentin Şerban- Gabriel Bebeşelea- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
12/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeşelea Solist:  Valentin Şerban - vioară Fanny Hensel-Mendelssohn: Uvertura în do major F. Mendelssohn: Concertul în re minor [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Joi, 13 februarie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Gală de opera- Adela Zaharia- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Gală de operă Dirijor: David Crescenzi Solistă: Adela Zaharia - soprană CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: CIPRIAN ȚUȚU  
Concert Dragobetele sărută fetele - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
16/02/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
    ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Liviu Prunaru- Christopher Ward- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
21/02/2025    
7:00 am - 9:00 am
  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Christopher Ward Solist: Liviu Prunaru - vioară G. Verdi: Uvertura operei Forța destinului M. Bruch: Concertul nr. 3 în re minor [...]
Cristian Oroşanu- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti: Corina Ibănescu - pian Constantin Sandu - pian W. A. Mozart: Concertul nr. 7 în [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Valentin Răduțiu - Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Valentin Răduțiu - violoncel E. Elgar: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85 S. Prokofiev: Simfonia [...]
Events on 29/01/2025
Events on 30/01/2025
Events on 31/01/2025
Events on 12/02/2025
Events on 13/02/2025
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13 feb. 25
București
Events on 14/02/2025
Events on 21/02/2025
Events on 26/02/2025
Events on 27/02/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 feb. 25
București
Events on 28/02/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }