ALEXANDRU TOMESCU CÂNTĂ „ANOTIMPURILE” LUI VIVALDI, ÎN CONCERTUL CE ÎNCHIDE STAGIUNEA ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO

Publicat in 15/06/2022

„Anotimpurile” lui VIVALDI – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate – sunt interpretate la SALA RADIO de apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU, în concertul ce închide stagiunea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO!

Miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 19.00, veți avea bucuria de a asculta „Anotimpurile” sub bagheta dirijorului britanic JONATHAN BLOXHAM, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales etc.

Poate fi greu de crezut, dar interesul pentru „Anotimpurile” lui Vivaldi (compuse aproximativ în 1716–1717) datează cam din anii ‘30 ai secolului trecut și seria de concerte a fost înregistrată abia în 1947. Nenumărate versiuni s-au bucurat de vânzări record și au asigurat popularitatea și „nemurirea” lui Vivaldi, una dintre ele fiind cea înregistrată în 1989 cu Nigel Kennedy și English Chamber Orchestra, vândută în peste 2 milioane de exemplare!

„Anotimpurile” sunt un „teren fertil” din care s-au inspirat nenumărați muzicieni de-a lungul timpului, fie prin versiuni ce se întrec în originalitate, fie doar prin preluarea de teme din creația lui Vivaldi. De la prelucrări în diferite formule de instrumente clasice la versiuni rock, hip-hop, cu instrumente tradiționale japoneze, chineze etc., „Anotimpurile” au fost transformate în balet, utilizate ca fond sonor în patinajul artistic, folosite în jocurile video, în filme de animație, în coloana sonoră a filmelor artistice etc.

Un concert inedit ca amplasare și mișcare a instrumentiștilor, evenimentul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio  va continua cu MOZART – Serenada nr. 8 în Re major pentru patru ansambluri orchestrale, lucrare ce va fi interpretată în grupuri mici, poziționate în 4 zone scenice și orchestra se va reuni pentru ultima parte a serenadei. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 45 – Despărțirea de HAYDN, care se finalizează cu plecarea treptată a muzicienilor de pe scenă, un simbolic „rămas bun” până în toamna următoare.

În pauza concertului, Editura Casa Radio invită publicul în foaierul central al Sălii Radio la o întâlnire cu violonistul Alexandru Tomescu. Apreciatul solist al Orchestrelor și Corurilor Radio va participa, împreună cu Monica Isăcescu-Lup, realizatoare la Radio România Muzical, şi Tiberiu Comandaşu, redactor muzical la Editura Casa Radio, la evenimentul prilejuit de lansarea oficială a albumului său intitulat „Alexandru Tomescu – ConcertoMozart, Saint-Saëns, Dvořák”, recent apărut la Editura Casa Radio.

La finalul serii, Alexandru Tomescu va oferi publicului o sesiune de autografe pe albumul lansat cu această ocazie şi pe CD-ul intitulat Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru, Schubert, Dvořák, realizat de violonist în calitate de concert-maestru al reputatului ansamblu.

Dirijorul britanic JONATHAN BLOXHAM are o afinitate naturală pentru operă și și-a făcut debutul la Festivalul de la Glyndebourne în 2021, dirijând 4 reprezentații sold-out ale operei „Luisa Miller” cu London Philharmonic.

În această stagiune, s-a aflat pentru prima oară la pupitrul unor apreciate ansambluri ca Royal Philharmonic, Orchestra Simfonică din München, Luzern Symphony, Aalborg Symphony, Kammerakademie Potsdam ș.a. și a revenit alături de London Philharmonic, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC of Wales, Royal Scottish National și orchestrele Hallé. Cariera sa de dirijor a fost lansată atunci când a preluat funcția de dirijor asistent la City of Birmingham Symphony Orchestra, în perioada 2016-2018. A fost apoi invitat de Paavo Järvi să dirijeze un concert de vară cu Deutsche Kammerphilharmonie, care a dus la un proiect de înregistrare și apoi la concerte la Bremen și la Elbphilharmonie Hamburg.

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.roBiletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară. 

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.