170 de ani de la disparitia lui CHOPIN: pianista poloneza BEATA BILINSKA canta Chopin la Sala Radio

Publicat in 8 noiembrie 2019

Sensibilitate. Romantism. Poezie transformată în muzică. Iată câteva dintre noțiunile asociate cu creația, dar și cu viața lui CHOPIN, marele compozitor și pianist de origine poloneză și franceză, devenit un portret ideal al eroului romantic. În doar 39 de ani de viață, Chopin și-a dăruit toată dragostea sa pianului, pe care l-a transformat într-un instrument ”vedetă”, împingând, prin compozițiile sale, limitele tehnice ale instrumentului, dar și ale interpretului, la limite neatinse până atunci. Nu a compus lucrări ample, ci mai degrabă ceea ce am numi ”miniaturi”, în centrul cărora se află mereu pianul: balade, nocturne, valsuri, mazurci, poloneze, sonate ș.a.

Vineri, 8 noiembrie (19.00), în anul în care se împlinesc 170 de ani de la trecerea în neființă a muzicianului polonez, conaționala sa, pianista BEATA BILINSKA, va interpreta la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, câteva dintre creațiile lui Chopin: Variaţiunile pe tema La ci darem la mano, Andante spianato și Marea poloneză.

După absolvirea Conservatorului de la Varșovia, Chopin a debutat la Viena, unde a interpretat Variațiunile pe tema Là ci darem la mano, lucrare compusă la doar 17 ani și inspirată de celebra operă a lui Mozart, Don Giovanni. Importantul moment din cariera sa artistică a fost punctat de alt mare compozitor – Schumann – care, prezent la interpretarea lucrării, a declarat ”Jos, pălăria, domnilor! Un geniu!”

Născută la Cracovia, BEATA BILINSKA și-a desăvârșit studiile la Berlin și în 2003 a debutat în celebra sală de concerte Carnegie Hall din New York. Evenimentul de la Sala Radio, derulat în colaborare cu Institutul Polonez Bucureşti, se va desfășura sub bagheta dirijorului CIPRIAN MARINESCU, director muzical, concert maestru și solist al Harmonious Chamber Orchestra din Osaka – Japonia.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 8 semnată de compozitorul ceh ANTONIN DVOŘÁK.

O prezență constantă a scenei japoneze de muzică clasică, Ciprian Marinescu a fost apreciat în postura de solist, dirijor și interpret de muzică de cameră, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo. Botezat de familia sa după numele lui Ciprian Porumbescu, CIPRIAN MARINESCU a început studiul muzicii la vârsta de șase ani. A fost elev al Liceului de Muzică George Enescu din București, a studiat apoi sub îndrumarea marelui violonist Ștefan Gheorghiu și a fost student al Conservatorul Ciprian Porumbescu, devenit astăzi Universitatea Națională de Muzică București.

În 1998, a devenit rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Încurajat de fratele său în pasiunea pentru studiul unor partituri cât mai complexe și la cererea colegilor săi japonezi, Ciprian Marinescu s-a întors la o dragoste a sa mai veche, dirijatul de orchestră. Ciprian Marinescu este invitat principal al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra. Cariera sa muzicală se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducându-i elogiile publicului și criticii deopotrivă.

Pianista poloneză BEATA BILIŃSKA este deja un nume apreciat pe marile scene internaţionale. A participat la numeroase festivaluri din Polonia și a susținut concerte în întreaga lume : Austria, Argentina, China, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Japonia, SUA etc.

Beata Bilińska a fost distinsă cu Premiul al II-lea la Concursul Arthur Rubinstein in Memoriam (1993), a fost finalistă a ediţiei a 46-a a Concursului Ferruccio Busoni (1993) şi a obţinut Premiul I al Concursului Rina Sala Gallo (2002). Discografia sa, cuprinzând 12 CD-uri, este deja extrem de bogată, relevând un vast repertoriu.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar  80 de ani – CORUL DE COPII RADIO
17/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }