Dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și pianista Sînziana Mircea, în primul concert cu public la Sala Radio!

Publicat in 31 mai 2021

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (19.00).

Dirijorul libanez LUBNAN BAALBAKI, care și-a urmat o parte dintre studiile muzicale în România și care are o inedită poveste de viață construită între Liban și România, se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO. Invitată specială a serii este și apreciata pianistă SÎNZIANA MIRCEA. Debutul său pe scena Ateneului Român a avut loc la doar 7 ani, la  20 de ani a concertat la Tokyo Metropolitan Theatre și la St Martin-in-the-Fields (Londra) și 4 ani mai târziu a debutat la Carnegie Hall – New York, cu un recital integral.

În concertul de la Sala Radio, veți asculta MOZART: Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră și SCHUBERT: Simfonia nr. 8 – Neterminata. Cu abilităţi muzicale de geniu manifestate precoce, primul mare romantic din istoria muzicii, Schubert a compus extrem de mult în doar 31 de ani de viață: peste 600 de lucrări vocale (în special lied-uri, pe versurile a peste 90 de poeţi), şapte simfonii încheiate (şi încă şase neterminate), multe compoziţii pentru pian ş.a.

Din 2012 LUBNAN BAALBAKI este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban. A înfiinţat prima Orchestră de Tineret a Libanului și alături de ambele ansambluri susţine concerte în Liban şi nu numai.

Dirijor, compozitor, violonist şi un remarcabil interpret al lăutei, Lubnan Baalbaki (n.1981) a fost înconjurat din copilărie de un anturaj artistic, prin familia sa alcătuită din pictori, muzicieni, actori ș.a. A descoperit tainele muzicii studiind vioara la Conservatorul din Liban. A ales apoi România ca destinaţie pentru a-şi urma visul de a deveni dirijor, urmând cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Formarea sa artistică a continuat cu studii de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și un al doilea masterat la Viena, urmate de un doctorat la București, sub coordonarea compozitorului Dan Dediu.

Experienţa sa artistică însumează colaborări cu Qatar Philharmonic Orchestra, Mexico City Philharmonic OrchestraIstanbul State Symphony Orchestra, Opera Română Timişoara şi orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Arad şi Ploieşti.

Contextul pandemic din ultimul an a reprezentat pentru SÎNZIANA MIRCEA un răgaz pentru creație și introspecție, deschizându-i noi orizonturi artistice, însoțite de experiențe neobișnuite. Astfel, recitalul susținut alături de violonistul Alexandru Tomescu (mai 2021),  în cadrul Maratonului de Vaccinare, a atras atenția la nivel mondial, devenind subiect în prestigioase publicații internaționale, ca  Washington Post.

În 2020, Sînziana Mircea și-a lansat cel de-al treilea album intitulat  „Fortuna – Piano Sensation”, realizat de cunoscuta casă de discuri Electrecord, ce cuprinde compoziții proprii, interpretate chiar de ea. Creațiile sale au atras atenția canalelor de radio de specialitate din întreaga lume, fiind difuzate atât în Europa, cât și în SUA. În același an, pianista a participat în prestigioasa serie de concerte online “Steinway’s Lunch Concerts – Great pianists playing at home”, alături de mari pianiști ai lumii.

În 2019, Sinziana a realizat un amplu turneu in Japonia, urmat de turneul european „Imagine Chopin”, în care și-a prezentat și propriile compoziții. Recitalul susținut la Sala Radio a fost înregistrat, difuzat de Radio România Muzical și ulterior preluat de BBC Radio 3 și de EBU (European Broadcasting Corporation).

Pentru a se garanta siguranța spectatorilor și a se respecta normele în vigoare în context pandemic, sala va fi plină în procent de 30% din capacitatea totală. NU este necesară prezentarea nici unui certificat de vaccinare sau test. Accesul la concertele organizate la Sala Radio este permis până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile de acces afișate la intrarea în incinta clădirii și pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele în format electronic pentru toate concertele lunii iunie vor fi puse în vanzare începând cu data de 31.05.2021, în sistem online, pe iabilet.ro. Biletele se vor găsi și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

De asemenea, biletele se pot achiziționa şi de la  Casa de bilete a Sălii Radio – începând cu data de 02.06.2021, de la 15.00.  

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
15
17
19
20
21
23
24
25
26
27
29
31
1
Mozart  270 – Philippe Cassard – OCR
14/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: Philippe Cassard – pian Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi [...]
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale – ONR
16/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 16 ianuarie 2026, ora 19.00 Concert dedicat Zilei Culturii Naționale ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mihnea Ignat Soliști: Ștefan Cazacu – violoncel Mircea Marian – violoncel M. Negrea: Isbuc [...]
Folclor în familie – Orchestra de Muzică Populară
18/01/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 18  ianuarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Folclor în familie” 
The Magic of Latin Jazz – BIG BANDUL RADIO- Simona Strungaru
22/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Latin Jazz
Gală de opera  
23/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Gală de operă ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solişti: Paula Iancic – soprană Teodor Ilincăi - tenor Corul Academic Radio Dirijor: Ciprian Țuțu
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
Events on 14/01/2026
Events on 16/01/2026
Events on 18/01/2026
Events on 22/01/2026
Events on 23/01/2026
Gală de opera  
23 ian. 26
București
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }