„90 DE ANI DE RADIOFOLCLOR” – concert aniversar la Sala Radio!

Publicat in 4 noiembrie 2018

Sub semnul aniversar al celor 90 de ani sărbătoriți de Radio România în data de 1 noiembrie, 90 de ani de la prima emisie a radioului public în 1928, Orchestra de Muzică Populară Radio – unul dintre cele 6 ansambluri muzicale ale instituției – prezintă concertul intitulat „90 DE ANI DE RADIOFOLCLOR”. Evenimentul se va desfășura duminică, 4 noiembrie (17.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAȘ.

Orchestra de Muzică Populară Radio a fost creată la 1 decembrie 1949, pentru a susține și a promova folclorul românesc de calitate. Formaţia alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 17 membri, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg. Numeroasele înregistrări, realizate de Orchestra de Muzică Populară Radio în toţi aceşti ani, reprezintă o dovadă a cunoaşterii aprofundate a folclorului în marea sa varietate, respectând puritatea stilului local.

Printre protagoniştii concertului din 4 noiembrie se numără interpreţi renumiţi ai scenei folclorice alături de tinere talente descoperite şi lansate de Radio România de-a lungul anilor. Publicul spectator va avea bucuria reîntâlnirii cu Ştefania Rareş, Tiberiu Ceia, Domnica Trop, Florica Bradu, Dumitru Zamfira, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Anghelina Timiş Lungu, Claudia Torop, Maria Butilă, Constantin Bahrin, Maria Băndoiu, Alexandru Brădăţan, Georgiana Mănăilă, Florin Pârlan, Narcisa Băleanu, Bogdan Firu, Ansamblul Burnasul – Alexandria etc.

Evenimentul va fi prezentat de actriţa Miruna Ionescu.

            Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

            Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
18
20
21
22
24
25
26
27
28
1
2
Cristian Mandeal- Stefan Arnold- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
15/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist:  Stefan Arnold - pian Andrei Petrache: Imersiunea (p.a.a.) W. A. Mozart: Concertul nr. 27 în si [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
16/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitată: Miruna Ionescu
Luiza Borac- Matthias Foremny- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
17/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Matthias Foremny Solist: Luiza Borac - pian M. Ravel: Valses nobles et sentimentales G. Gershwin: Rhapsody in Blue A.Dvořák: Suita americană [...]
Concert aniversar Emilia Drăgotoiu Nanu - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
19/01/2025    
5:00 pm - 8:00 pm
    Duminică, 19 ianuarie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Ștefan  Cazacu- Rumon Gamba- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Rumon Gamba Solist: Ștefan  Cazacu - violoncel E. Chabrier: España - rapsodie pentru orchestră P. I. Ceaikovski:Variațiuni pe o temă Rococo [...]
Opera în concert - Cosi fan tutte - Mozart
29/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Toufic Maatouk Wolfgang Amadeus Mozart: Opera în concert - Cosi fan tutte Solişti: Andreea Soare, Fiordiligi Lilia Istratii, [...]
The magic of…Latin Jazz- BIG BANDUL RADIO
30/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The magic of…Latin Jazz
Katharina Wincor- Alexandra Segal  - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
31/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina Wincor Solistă: Alexandra Segal  - pian J. Suk: Povestea unei seri de iarnă, op. 9 Fr. Chopin: Concertul nr. 2 [...]
Events on 15/01/2025
Events on 16/01/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
16 ian. 25
București
Events on 17/01/2025
Events on 23/01/2025
Events on 29/01/2025
Events on 30/01/2025
Events on 31/01/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }