2 Vibes Symphony: un concert inedit la Sala Radio!

Publicat in 30/05/2018

Doi dintre cei mai cunoscuți percuționiști români – Ciprian Rogojan, fondator şi component al formaţiei Sistem – și Alexandru Anastasiu, membru al Orchestrei Naţionale Radio, organizator al primului festival internaţional de vibrafon din lume – vă invită miercuri, 30 mai (19.00), la Sala Radio, la un concert extraordinar derulat sub numele 2 Vibes Symphony.

Concertul, organizat de SRR  in coproductie cu Mega Image,  va reuni pe scena Sălii Radio aproximativ 100 de muzicieni: alături de cei doi percuționiști – care vor interpreta la marimbă, vibrafon și alte instrumente de percuție – se vor afla Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu), soprana Irina Baianț și flautista Ioana Turcu. Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Programul serii cuprinde mai multe lucrări pe care le veți asculta în premieră în aranjamentul muzical propus de cei doi percuționiști, alături de Orchestra de Cameră Radio: celebra Hora Staccato (compusă de Grigoraş Dinicu), piesa Fragile  – interpretată de cunoscutul artist britanic Sting – sau Bohemian Rhapsody, cântată de trupa Queen și compusă de Freddie Mercury, alături de câteva partituri ce poartă chiar semnătura lui Alexandru Anastasiu.

Constantin Adrian Grigore a studiat în România și apoi în Polonia (Academia de Muzică „Karol Lipinski”) și a participat la mai multe cursuri de specializare în Viena, Varșovia sau Weimer. A urmat un stagiu de asistenţă la trei prestigioase orchestre din Germania: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) – sub îndrumarea maestrului Marek Janowski – şi ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk şi Munchner Philharmoniker. În 2009 s-a aflat la pupitrul Bucharest Symphonic Pops, în concertul extraordinar susţinut de Al Bano şi Montserrat Caballé în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, iar în 2013 a fost ales dirijorul Evolution Orchestra în turneul susţinut de Steve Vai în Rusia, Polonia, Italia, Spania şi România. În prezent, Constantin Adrian Grigore este dirijor principal al Orchestrei Camerata Regală.

Ciprian Rogojan a devenit foarte cunoscut publicului larg în anul 2005, când a făcut istorie pentru muzica românească prin ocuparea locului al treilea la concursul Eurovision cu piesa Let me try, interpretată de Luminița Anghel și Sistem.

Alexandru Anastasiu și-a concentrat cariera în jurul a două instrumente de percuție: marimbă şi vibrafon și numele său se regăsește pe celebrele baghete Mike Balter. În 1999 a ajuns în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand, iar în 2001 a obținut  Bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. Alexandru Anastasiu colaborează cu formaţii cunoscute de jazz cum ar fi Marius Popp Band, Nicolas Simion and The Wild Dogs, Andreea Pauţa Band, Pedro Negrescu Band, atât în cadrul festivalurilor naţionale şi internaţionale de jazz cât şi în cadrul altor evenimente dedicate acestui gen muzical.

La doar 25 de ani, soprana Irina Baianț  are deja o carieră internațională, cu peste 60 de concursuri naționale și internaționale la activ. A colaborat cu Scala din Milano, Alte Oper Frankfurt, Filarmonica din Berlin, Opera din Viena, Opera din Paris, Filarmonica din Bruxelles, Palatul Kremlin, Opera Națională din Istanbul, Her Majesty’s Theatre – Londra, Paladium Theatre UK etc.

Absolventă a Academiei de Muzică din București, flautista Ioana Turcu și-a completat studiile în Elveția, la Hochschuele fuer Musik und Theater din Berna, unde a obținut diploma de master. În anul 2015, a obținut  ”cum laude” titlul de doctor în educație muzicală, la Universitatea din Granada, Spania. Este laureată a numeroase premii naționale și internaționale (Concursul Internațional de la Riddes, Elveția, titlul ”Muzicianul anului 2003” în Elveția).

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }