150 de ani de la nașterea lui Ravel, concert dirijat de Marzena Diakun

Publicat in 2 iunie 2025

2.06.2025

 

 

 

În anul 2025 aniversăm 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, marele compozitor francez care ne-a lăsat celebrul său Bolero – una dintre cele mai des interpretate lucrări ale secolului XX – dar și baletul Daphnis et Chloé, La Valse (Valsul), Rapsodie Espagnole (Rapsodia spaniolă), Concertul în Sol major pentru pian și orchestră, Miroirs (Oglinzi) sau Jeux d’Eau (Jocuri de apă). Ravel compunea cu rafinamentul și exactitatea unui bijutier, ceea ce l-a făcut pe Stravinski să îl definească drept „Perfectul fabricant elvețian de ceasuri”.

Vineri, 6 iunie 2025 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio, în cadrul evenimentelor pregătite de Radio România pentru aniversarea lui Ravel, două dintre creațiile sale: Alborada del gracioso și Concertul în re major pentru mâna stângă (compus pentru pianistul Paul Wittgenstein, care își pierduse brațul drept în Primul Război Mondial). Alborada del Gracioso, în care se fac resimțite deja inflexiunile spaniole ce au caracterizat mai multe creații ale lui Ravel, este parte din partitura sa Oglinzi (1905), o superbă suită de 5 lucrări pentru pian solo.

Evenimentul este prezentat de Orchestra Națională Radio, cu participarea pianistului Toma Popovici și sub bagheta dirijoarei poloneze Marzena Diakun. Lăudată ca un dirijor temperamental, care convinge prin siguranță, energie și puterea baghetei sale, artista poloneză Marzena Diakun a ajuns într-un timp foarte scurt la recunoașterea internațională. Este câștigătoare a premiului al II-lea la două mari concursuri de dirijat (Prague Spring Competition – 2007 și Fitelberg Conducting Competition – 2012). În stagiunea 2024/25 revine la pupitrul unor orchestre precum cea de la Komische Oper Berlin și Deutsche Radio Philharmonie Saarbrücken Kaiserslautern și inițiază noi colaborări cu NDR Radiophilharmonie Hanovra, Royal Scottish National Orchestra și Atlanta Symphony Orchestra. Începând cu stagiunea 2026/2027, Marzena Diakun va prelua funcția de dirijor principal al Orchestrei de Stat Rheinische Philharmonie din Koblenz (Germania).

Pianistul Toma Popovici a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti și a urmat apoi cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu (1998 şi 2011), la Rockport Chamber Music Festival (2007), Kneisel Hall Festival (2001 şi 2002), Yale University Norfolk Festival (2003), Bucharest Music and Film Festival (2008, 2009 şi 2011), precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti. Toma Popovici a realizat înregistrări pentru Radio România și în perioada 2004 – 2007 a înregistrat o serie de cinci discuri pentru compania Hammond GMAC.

 

Seara de la Sala Radio se va deschide cu Simfonia nr. 44 de Haydn și se va încheia cu Ucenicul vrăjitor, lucrarea compozitorului francez Paul Dukas, cunoscută de publicul larg grație includerii în banda sonoră a filmului de animație Fantasia, realizat de Walt Disney în 1940.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
29
31
1
Mozart  270 – Philippe Cassard – OCR
14/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: Philippe Cassard – pian Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi [...]
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale – ONR
16/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 16 ianuarie 2026, ora 19.00 Concert dedicat Zilei Culturii Naționale ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mihnea Ignat Soliști: Ștefan Cazacu – violoncel Mircea Marian – violoncel M. Negrea: Isbuc [...]
18 ian.
18/01/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 18  ianuarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Folclor în familie” 
The Magic of Latin Jazz – BIG BANDUL RADIO- Simona Strungaru
22/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Latin Jazz
Gală de opera  – Ștefan Pop
23/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Gală de operă ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Ștefan Pop – tenor Corul Academic Radio Dirijor: Ciprian Țuțu
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
Events on 14/01/2026
Events on 16/01/2026
Events on 18/01/2026
Events on 22/01/2026
Events on 23/01/2026
Gală de opera  – Ștefan Pop
23 ian. 26
București
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }