100% MOZART – concert dedicat lui Amadeus la Sala Radio!

Publicat in 27/03/2019

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus?

Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

Programul serii cuprinde uvertura operei La clemenza di Tito, Simfonia nr.15 în Sol major și Simfonia nr. 31 în Re major – Paris, compusă în 1778, în timpul unei călătorii la Paris, când tânărul Mozart avea 22 de ani. Veți asculta, de asemenea, Concertone pentru două viori şi orchestră în Do major, prilej de a-i aplauda pe violoniștii BUJOR PRELIPCEAN și ŞERBAN MEREUŢĂ.

”Când îngerii cântă pentru Dumnezeu, cântă Bach; dar sunt sigur că atunci când cântă pentru ei înșiși cântă Mozart și Dumnezeu trage cu urechea.” – spunea Karl Barth, teolog elvețian. Compozitor, dirijor, pianist, violonist și organist, marele Amadeus este unul dintre muzicienii cei mai dăruiți cu talent din toate timpurile. Supranumit ”copil minune”, Mozart a compus de la vârsta de 5 ani și la 17 ani era deja angajat ca muzician la curtea din Salzburg (orașul său natal).

Dirijorul RADU POSTĂVARU s-a născut la Iaşi într-o familie de muzicieni și la vârsta de 5 ani a dirijat  pentru prima dată orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Au urmat o serie de concerte și turnee în toată țara, fiind considerat un real talent al muzicii româneşti. A urmat cursurile Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, specializarea compoziţie muzicală, iar din 1990 a sosit la Bucureşti, unde a urmat secţia compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. În străinătate a dirijat orchestre simfonice precum cele din Halle (Germania), Grossetto (Italia), Douai (Franța), Madrid (Spania), Porto (Portugalia). A fost cadru universitar al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iași și profesor la Conservatorul de Muzică „Salmon” din Casablanca (Maroc). A fost dirijor al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești, iar între anii 2014-2015 a fost și managerul acestei instituții. Din anul 2015 a devenit cadru didactic asociat la specializarea dirijat-orchestră – Universitatea Națională de Muzică București.

Violonistul BUJOR PRELIPCEAN şi-a făcut studiile mai întâi la Galaţi, apoi la Conservatorul George Enescu din Iaşi. În primăvara anului 1973 a fondat Cvartetul de coarde Voces. Din anul 1980, Cvartetul Voces a devenit ansamblu subvenţionat de statul român, iar din 1990 a devenit Cvartetul Naţional al Societăţii Române de Radiodifuziune. Cvartetul Voces are o carte de vizită substanţială concertând în săli ca Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Hercule Saal din Munchen, Mirabel Schloss din Salzburg, Hochschulle derKunste Saal din Berlin, etc. Bujor Prelipcean este director general al Filarmonicii Moldova din Iaşi, funcție pe care a ocupat-o între 1984-1988 şi apoi din 1999 până în prezent.

Violonistul ȘERBAN MEREUȚĂ s-a născut la Ploiești și a studiat la Conservatorul din Iași. În timpul studiilor universitare a devenit membru fondator al Cvartetului de coarde Ad libitum, alături de Adrian Berescu, Bogdan Bișoc și Filip Papa. Din acel moment – anul 1988 – destinul artistic al lui Șerban Mereuță s-a integrat celui al Cvartetului Ad libitum. Împreună cu Cvartetul Ad Libitum, a concertat în săli de concert celebre: “Cortot” şi Musée D’Orsay (Paris) ,“Diligentia” (Haga), “De Doelen” (Rotterdam), “Conzerthaus” (Berlin), “Concertgebouw” (Amsterdam), “Kaisersaal” (Frankfurt), “Beethoven Haus” (Bonn), Temppeliaukion (Helsinki), Ateneul Român (București), Filarmonica “Moldova”(Iaşi) și pe scenele unor festivaluri importante. Este în prezent director artistic al Filarmonicii Moldova din Iași.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
3
4
5
6
7
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
1
2
3
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
31/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL Franz Schubert: Simfonia nr. 5 în si bemol major, D 485 Rondo în la major pentru vioară [...]
SASCHA GOETZEL- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
02/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: SASCHA GOETZEL W. A. Mozart: Simfonia nr. 41 în do major, KV 551 – Jupiter A. Bruckner: Missa nr. 3 în [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
08/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitati: PLATONIC BAND Nicu Patoi – chitară Berti Barbera – percuție și voce Adrian Ciuplea  – bas Lapi Razvan [...]
Horia Mihail – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
09/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Radu  Paponiu Solist: Horia Mihail – pian A. Pop: Hore R. Strauss: Burlesca în re minor pentru pian și orchestră A. Dvořák: [...]
Liviu Prunaru- Sophia Reuter – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
14/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solişti:   Liviu Prunaru – vioară Sophia Reuter – violă K. Atterberg: Suita pentru vioară, violă şi orchestră, op. 19 W. A. [...]
Intregrala Brahms – Valentin Șerban- John Axelrod
16/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Brahms  – Integrala lucrărilor simfonice și concertante (II) Dirijor: John Axelrod Solist: Valentin Șerban – vioară J. Brahms: Concertul în re major pentru [...]
Dragobetele sărută fetele
18/02/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş Dragobetele sărută fetele Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria a [...]
Blue Chili – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
22/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitat: Tony Lakatos (saxofon) Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
Concert extraordinar -PUCCINI  – 100
23/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Concert extraordinar PUCCINI  – 100 Dirijor: Cristian Sandu CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 80 lei Categoria a II-a [...]
Cristian Mandeal – Cristian Mandeal- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
28/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Jan Sekaci – violoncel C. Arriaga: Uvertura operei Sclavii fericiţi R. Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel [...]
CORUL DE COPII RADIO ŞI CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE
29/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS La pian: MAGDALENA FAUR CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE Dirijor: VENECIA KARAMANOVA La pian: SIANA ATANASOVA Pret/bilet: [...]
David Crescenzi- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
01/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Adrian Jojatu – fagot B. Britten: Soirées musicales (după Rossini), op. 9 C. M. von Weber: Concertul în fa [...]
Events on 31/01/2024
Events on 02/02/2024
Events on 08/02/2024
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
8 feb. 24
București
Events on 09/02/2024
Events on 14/02/2024
Events on 16/02/2024
Events on 18/02/2024
Dragobetele sărută fetele
18 feb. 24
București
Events on 22/02/2024
Events on 23/02/2024
Events on 28/02/2024
Events on 29/02/2024
Events on 01/03/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }